Puţini participanţi la Sfântu Gheorghe la comemorarea Revoluţiei din 1989
Aproape 20 de persoane din municipiul Sfântu Gheorghe au adus vineri un omagiu eroilor Revoluţiei anticomuniste din Decembrie 1989.
Comemorarea a avut loc la troiţa din parcul central dedicată eroilor, iar ceremonia a fost scurtă şi austeră. La aceasta au participat doar câţiva dintre foştii revoluţionari şi reprezentanţi ai Armatei care au ţinut un moment de reculegere, au aprins lumânări şi au depus coroane de flori.
Preşedintele Asociaţiei Revoluţionarilor din judeţele Covasna şi Harghita, Vlad Ene, a declarat că din păcate tot mai puţini oameni îşi amintesc de sacrificiul suprem făcut de cei care au ieşit în stradă în Decembrie ‘89 pentru o viaţă mai bună şi a spus că, după părerea sa, mulţi dintre români o duc acum mai greu decât pe vremea regimului comunist.
'Nici nu vreau să mai spun ce am visat noi în urmă cu 23 de ani şi ce zile am ajuns să trăim (...) Cei pe care îi vedeţi aici sunt toţi revoluţionarii care am mai rămas în picioare, restul sunt bolnavi, sunt la pat. Nimeni nu ne ajută, aproape că nu vor să mai audă de revoluţionari. Şi ceremonia de astăzi am organizat-o cu puterile noastre, nimeni, nici Primăria, nici Prefectura nu ne-au ajutat şi nici nu au participat la comemorare', a spus Vlad Ene.
Asociaţia numără aproape 80 de membri din cele două judeţe. În timpul evenimentelor din decembrie 1989 au murit trei persoane din judeţul Covasna - un tânăr din localitatea Vâlcele, Constantin Brânză, soldat în termen la o unitate militară din Reşiţa, Alexandru Pap, în vârstă de 50 de ani, fost paznic la o întreprindere din Sfântu Gheorghe în incinta căreia a şi fost împuşcat pe 25 decembrie în circumstanţe neelucidate, şi Gheorghe Şuiu, fost subinginer, care la 40 de ani a fost ciuruit cu şapte cartuşe pe o stradă aflată în apropierea Gării din Sfântu Gheorghe.
Tot în 1989, la Târgu Secuiesc a murit şi maiorul de miliţie Aurel Agache, linşat în stradă de mai multe persoane, căruia i s-a conferit câţiva ani mai târziu titlul de Erou al Revoluţiei.