ACTUALITATE 27 august 2020

Pui de urs lovit de mașină, la Micfalău

de Daniela Luca | 1529 vizualizări

Animalul a fost transportat la o unitate autorizată pentru a fi incinerat

Un pui de urs de aproximativ șase luni a fost lovit de o mașină, în dimineața zilei de joi, 27 august, între comuna Micfalău și Malnaș. Leziunile suferite nu sunt compatibile cu viața, iar animalul a fost predat autorităților locale pentru a fi transportat la o unitate autorizată în vederea incinerării.

Reprezentații Gărzii de Mediu Covasna au precizat că este vorba de o femelă în vârstă de aproximativ șase luni care ar fi fost călcată de un autoturism. Cadavrul a fost transportat spre incinerare la o unitate autorizată.

„S-a întâmplat între comuna Micfalău și Malnaș. Pe mine m-a anunțat șeful de post de la noi. Pe raza comunei noastre nu au mai fost astfel de cazuri. Cred că acum trei ani a fost lovită o ursoaică de tren”, ne-a spus viceprimarul comunei Micfalău, Deák Zsolt.

Potrivit IPJ Covasna, un localnic care trecea prin zonă a fost cel care a alertat forțele de ordine.

„Este vorba despre o femelă, pui de urs, lovită de un autoturism. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Postului de Poliție Micfalău și a Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase. În urma verificărilor nu a rezultat vreo suspiciune că ar fi fost săvârșită infracțiunea de braconaj. Au fost și alte instituții cu atribuții în domeniu, în speță Comisariatul de Mediu Covasna, Agenția Națională pentru Protecția Mediului, un medic veterinar, precum și reprezentanți ai autorităților locale. S-a întocmit un certificat de necropsie și toate documentele aferente de transport și exemplarul a fost predat autorităților locale în vederea incinerării”, ne-a transmis purtătorul de cuvânt IPJ Covasna, Radu Stroe.

Pentru că nu a fost constatată săvârșirea unei infracțiuni, conducătorul auto are obligația de a declara evenimentul rutier în termen de 24 de ore doar în cazul în care a suferit pagube materiale la autovehicul, a mai precizat acesta.

Un alt pui de urs a fost ucis marți, 25 august, în apropiere de calea ferată, în localitatea Bixad. Potrivit Gărzii de Mediu Covasna, animalul a fost accidentat de tren. Și în acest caz animalul a fost transportat, printr-o dispoziție a comisarului Gărzii de Mediu Covasna, spre incinerare la o unitate autorizată.

Sursă foto: Arhivă/Ilustrativ

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.