Provocările diversității – drepturile minorităților naționale la 100 de ani în România
În data de 12.09.2018, intervalul orar 10:00 – 16:00, Asociația Identitate și Dialog organizează Conferința interetnică „Provocările diversității – drepturile minorităților naționale la 100 de ani în România“. Evenimentul va avea loc în Sala Mare a Hotelului „Fidelitas“ din Sfântu Gheorghe, Jud. Covasna.
Conferința este organizată de Asociația Identitate și Dialog din Sfântu Gheorghe, în cadrul proiectului „Drepturile minorităților naționale – 100 de ani în România“, finanțat de Departamentul pentru Relații Interetnice din cadrul Guvernului României. (În cadrul proiectului „Drepturile minorităților naționale – 100 de ani în România”, în intervalul 29.08-02.09.2018, la pensiunea Teglas din comuna Bicfalău, a fost realizată o tabără interetnică pentru tineret, ce a contribuit la o mai bună cunoaștere a minorităților naționale și la dezvoltarea dialogului interetnic.)
La dezbateri au fost invitați membri ai Academiei Române, cercetători, profesori din cadrul unor Universități, reprezentanți ai instituțiilor administrative locale și centrale, liderii unor asociații ale minorităților naționale, precum și jurnaliști din presa locală și centrală. Printre persoanele invitate se numără secretarul de stat Eniko Katalin Lacziko (DRI), prefecții județelor Covasna și Harghita (Sebastian Cucu, Jean-Adrian Andrei), președintele și vicepreședintele Consiliului Județean Covasna (Tamas Sandor, Robert Gruman), președintele Consiliului Județean Harghita (Borboly Csaba), primarul municipiului Sfântu Gheorghe (Antal Arpad Andras), președintele Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale (Horvath Istvan) etc.
Organizarea conferinței „Provocările diversității – drepturile minorităților naționale la 100 de ani în România“ are ca scop dezvoltarea dialogului instituțional din punct de vedere inter-etnic, identificarea unor oportunități de cooperare / colaborare minoritate-majoritate, îmbunătățirea climatului inter-etnic și a calității vieții în regiunile multietnice din țara noastră.
Programul conferinței - care se va deschide cu două alocuțiuni vizând „Contribuția minorităților la făurirea statului român modern - personalități și evenimente marcante“ și „Multiculturalism și valori democratice în România“ este structurat pe trei paneluri, respectiv:
Administrație publică locală – drepturile minorităților (Relația dintre minorități si statele în care acestea trăiesc; Drepturile minorităților naționale din România - de la teorie la practică - și aplicarea lor în cadrul administrațiilor publice locale; Rolul Administrației Publice Locale din zonele multi-etnice în promovarea bunei conviețuiri interetnice; Cooperarea între Administrația Centrală și Administrația Publică Locală pentru dezvoltarea de politici în beneficul cetățenilor români, indiferent de etnie; Evoluția drepturilor minorităților naționale în Administrația Publică Locală în ultima sută de ani);
Instituții și organisme nonguvernamentale implicate în promovarea / protejarea drepturilor minorităților (Departamentul pentru Relații Interetnice - Rolul instituției în sprijinirea minorităților naționale, obiective, reușite / limite, proiecții; Institutul Pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale - contribuția institutului la promovarea culturală si identitară a minorităților și la consolidarea relației minoritate/majoritate);
Educație și învățământ în limba minorităților (Politici ale statului român pe linia respectării drepturilor în educație; Segregare versus integrare - oportunități, limite și provocări; Particularitățile învățământului universitar privat/de stat în limba minorităților naționale; Domenii de specializare/carieră în limba minorităților etnice).
Evenimentul este unul public, iar toți cei interesați sunt așteptați să participe.
Alexandru Andriesei,
Președintele Asociației „Identitate și Dialog“