ACTUALITATE 6 septembrie 2015

Programul „Zilei Eliberării Oraşului Sfântu Gheorghe”

de Covasna Media | 744 vizualizări

Pe data de 8 septembrie 2015, ca în fiecare an, vom sărbători împreună „Ziua Eliberării Oraşului Sfântu Gheorghe”, programul activităţilor dedicate acestui eveniment fiind următorul:

• Ora 08.30, preluarea ştafetei (drapelului naţional al României) de către echipa de alergători ai U.M. 01048 Sfântu Gheorghe, ai instituţiilor publice aparţinând MAI şi MApN din Municipiul Sfântu Gheorghe, precum şi voluntari.

Itinerariul de deplasare al echipelor de alergători este următorul: Braşov – Hărman – Lunca Câlnicului – Chichiş – Chilieni – Sfântu Gheorghe (str. Loc. Păiş David, B-dul 1 Decembrie 1918, Placa Comemorativă din faţa Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe);

• Ora 12.30, la placa comemorativă din faţa Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe:

Ceremonie militară şi religioasă:

– întâmpinarea persoanei oficiale (prefectul judeţului însoţit de comandantul garnizoanei);

– acordarea onorului militar de către garda de onoare;

– salutul Drapelului de luptă, trecerea în revistă şi salutul gărzii de onoare;

– sosirea şi primirea membrilor Ştafetei Veteranilor (Drapelului Naţional al României)

– înmânarea Drapelului României de către membrii ştafetei către un veteran de război;

– intonarea imnului naţional al României;

– oficierea serviciului religios;

– rostirea alocuţiunilor referitoare la sărbătorirea „Zilei eliberării oraşului Sfântu Gheorghe”;

– cuvântul veteranului de război adresat asistenţei şi înmânarea Drapelului Naţional primarului localităţii;

– arborarea Drapelului Naţional al României pe turla Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;

– depunerea coroanelor şi jerbelor de flori;

– defilarea gărzii de onoare.

• Ora 13.30, depuneri de coroane, buchete şi jerbe de flori: la „Troiţa general Grigore Bălan” (Localitatea Arcuş, Str. Arcuşului); la Monumentul „Locotenent Păiş David” din Sfântu Gheorghe (Municipiul Sfântu Gheorghe, poligonul de garnizoană).

Personalităţile civile şi militare ale judeţului Covasna, reprezentanţii autorităţilor publice centrale şi locale, ai partidelor politice, instituţiilor culturale, ştiinţifice şi religioase, ai asociaţiilor, ligilor şi fundaţiilor, cadrele militare în activitate, în rezervă sau în retragere, veteranii de război , reprezentanţii mass-media, membrii societăţii civile din localitate sunt rugaţi, ca în măsura posibilităţilor, să participe la aceste activităţi.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Pista, 7 septembrie 2015
Pai dacă voi credeți ca Arpi vă fi prezent sa-i fie înmânat steagul.. sunteți copii cu toții!! Inclusiv organizatorii.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.