ACTUALITATE Acum 21 ore, 50 minute

Programul festivalului „Forgács” din Covasna – un nou weekend dedicat tradițiilor locale

de Ștefania Găvăneci | 345 vizualizări

După ce weekendul trecut orașul Covasna a fost animat de „Nedeia Mocănească”, și de această dată stațiunea își deschide porțile pentru un nou eveniment cu iz tradițional: Festivalul „Forgács”, ajuns la a șasea ediție. Programat pentru 2–3 august, festivalul se va desfășura în centrul orașului Covasna și promite o atmosferă autentică, cu spectacole folclorice, parade ecvestre, fanfare, concursuri și târguri meșteșugărești.

Programul a fost anunțat marți de organizatori: 

Sâmbătă, 2 august

  • 18:00, Grupurile de majorete Perle și Curcubeu din Zagon;

  • 19:00, Formația de Chitară Clasică Neo-Gitár-Alfa din Covasna;

  • 20:00, Gala Festivalului Internațional de Folclor Țigănesc, ediția a XXVI-a;

  • invitați: Formația din Ceauaș, Antal Adorján și prietenii din Zăbala.

Duminică, 3 august

  • 10:00, Casa vremurilor trecute - colecție de antichități, pe strada Piliske nr. 4;

  • 11:00, cântece de leagăn/cântece populare pentru cei mai mici, la Centrul Cultural din Covasna;

  • 12:00, parada călăreților și deschiderea oficială a festivalului;

  • 12:30, Fanfara Reformată Ferencz Ernő din Brateș;

  • 13:00, Ansamblul Folcloric Nemere din Leț, comuna Boroșneul Mare;

  • 13:30, Corul de Bărbați din Ghelința;

  • 14:00, muzică de promenadă – Fanfara din Zagon;

  • 14:40, balade populare cântate de elevii Liceului „Kőrösi Csoma Sándor” din Covasna;

  • 15:00, concurs de tăiat lemne;

  • 16:00, ansamblurile Folclorice Gyöngyvirág și Gyöngyöcskék din Zagon;

  • 16:10, formația de dans popular al Școlii Generale „Horn Dávid” din Comandău; 

  • 16:30, ansamblul folcloric pentru copii din Zăbala;

  • 17:00 Ansamblurile Folclorice Kicsike, Pitypang, Vizitke și Recefice din Covasna;

  • 18:00, Casa dansului popular cu Formația Finom;

  • 19:00 Formația Populară din Mădăraș; 

  • 21:30 Varga Miklós and the Band;

  • invitați: Sövér-Benedek Tímea și Szilágyi Sándor.

Organizatorii își rezervă dreptul de a modifica programul.

Pe toată durata festivalului, vizitatorii vor putea participa la ateliere meșteșugărești, vor gusta gogoși și se vor bucura de un târg de produse locale și gastronomie tradițională. 

Festivalul este organizat de Primăria Orașului Covasna, Casa Orășenească de Cultură, Asociația pentru Dezvoltarea Turismului în județul Covasna, împreună cu Consiliul Județean Covasna și comunele Brateș, Zăbala, Zagon, Comandău, Ghelința, dar și cu sprijinul unor organizații culturale și de tineret locale precum Asociația Culturală LEZA din Leţ, Organizația de Femei din UDMR din Orașul Covasna și Asociația Tineri Pentru Covasna.

Sursa foto: Facebook/ Orbaiszéki Forgács Fesztivál 

Imagini de la ediția de anul trecut pot fi văzute AICI.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.