Program de modernizare a sistemului de alarmă antiaeriană la Sfântu Gheorghe
După amiază va avea loc testarea sirenelor de alarmare recent montate în strada Józef Bem
Primăria Sfântu Gheorghe va moderniza pe parcursul următorilor şase ani sistemul de alarmă antiaeriană, urmând să pună în funcţiune sirene noi, prin intermediul cărora se vor putea face şi comunicări verbale.
Coordonatorul Serviciului de Protecţie Civilă din cadrul Primăriei Sfântu Gheorghe, László Levente, a declarat că programul de modernizare a început în urmă cu patru ani, când a fost montată prima sirenă de acest fel pe acoperişul hotelului Bodoc din centrul municipiului, iar cea de-a doua sirenă va fi pusă în funcţiune în cursul zilei de marţi.
Potrivit acestuia, pe raza municipiului există 15 sirene de alarmare de tip vechi, care funcţionează cu electromotor şi care datează din anii ’70.
„Aceste sirene sunt funcţionale, dar trebuie reparate tot timpul pentru că sunt vechi. (...) Programul prevede înlocuirea acestora cu opt sirene moderne, acţionate electronic printr-un centru de comandă. Pentru că sunt foarte scumpe. Primăria va cumpăra câte una pe an, prin urmare sirenele vechi vor fi scoase din funcţiune peste şase ani. (...) Noile sirene vor putea fi folosite şi pentru comunicări verbale şi vor acoperi nu doar municipiul Sfântu Gheorghe, ci şi satele aparţinătoare”, a declarat László Levente.
El a menţionat că sirena de alarmare achiziţionată recent a fost montată pe strada Józef Bem şi a făcut un apel către cetăţeni să nu intre în panică dacă vor auzi sunetul acesteia, fiind vorba doar despre un test de funcţionare.