ACTUALITATE 8 februarie 2015

Primul campionat de biliard la Sfântu Gheorghe după mulţi ani

de Mirela Cara Dragu | 1144 vizualizări

Câştigătorii primei ediţii a competiţiei au fost: locul I – Dragoş Tatu, locul II – George Nine, locul III – Raul Riti, locul IV – Farkas Ambrus

La Café Passage a avut loc sâmbătă primul campionat de biliard desfăşurat în ultimii ani în Sfântu Gheorghe. Iniţiativa i-a aparţinut lui Felician Ursache, care a fost deopotrivă organizator şi arbitru al evenimentului. Pasionat de snooker şi biliard, Felician Ursache a constatat că, spre deosebire de alte oraşe din România, în Sfântu Gheorghe aceste sporturi nu sunt practicate. „Din păcate în Sfântu Gheorghe nu există nici măcar o sală de biliard. Aşa că am discutat cu Robert Riti, deţinătorul spaţiului, căruia i-am propus să facem o sală de biliard mai modernă, accesibilă tuturor. La noi în oraş nu se joacă biliard sau, dacă se joacă, nu se joacă corect, în sensul că nu se cunosc foarte bine regulile”, ne-a spus Ursache. Toate aceste aspecte au condus la iniţiativa concretizată sâmbătă printr-un campionat care, pentru început, se desfăşoară într-un cadru neconvenţional.

Cel mai tânăr concurent al primei ediţii a Campionatului de Biliard „Passage” a fost Eduard Riti, în vârstă de 9 ani

Campionatul de Biliard „Passage“, cum este numit, a adunat 12 jucători amatori, care au respectat însă cu stricteţe regulile cuprinse în regulamentul internaţional, valabil pentru asemenea competiţii. Acesta a fost afişat cu două săptămâni înainte, astfel încât participanţii să aibă timp să se informeze corespunzător.

Organizatorii urmăresc să desfăşoare concursul în mod regulat, cel mai probabil o dată la două săptămâni. Dacă în timp numărul participanţilor va creşte, există posibilitatea ca această competiţie să aibă loc săptămânal.

Cel mai tânăr concurent al primei ediţii a Campionatului de Biliard „Passage” a fost Eduard Riti, în vârstă de 9 ani, care a concurat cu adversari adulţi, trecuţi chiar şi de 40 de ani. Comparativ cu alte sporturi, în care la înscrierea în competiţie se ţine cont de diferenţele date de înălţime, greutate, sex sau vârstă, biliardul este deschis pentru oricine. „Toţi marii jucători de snooker şi biliard ai lumii au început aceste sporturi de mici, ne-a spus Felician Ursache, care este de părere că performanţa se poate atinge indiferent de vârstă.

Concursul de sâmbătă s-a jucat după regula „piramidă simplă”, pentru nivelul următor calificându-se concurentul care a câştigat cinci din nouă jocuri. Câştigătorii primei ediţii a competiţiei au fost: locul I – Dragoş Tatu, locul II – George Nine, locul III – Raul Riti, locul IV – Farkas Ambrus.

Informaţiile despre următoarea ediţie a campionatului, care va avea între 16 şi 20 de participanţi, precum şi condiţiile de înscriere vor fi făcute publice în curând de către organizatori.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.