ACTUALITATE 20 martie 2009

Primarul Antal Arpad sfătuieşte locuitorii: „Nu vă mai izolaţi individual locuinţele”

de Covasna Media | 502 vizualizări
Primăria Sfântu-Gheorghe vrea să continue Programul de reabilitare termică a locuinţelor

Primăria municipiului Sfântu Gheorghe intenţionează să continue, în următorii ani, Programul naţional de reabilitare termică a locuinţelor. După succesul înregistrat cu reabilitarea termică a blocurilor Asociaţiei „Prietenia” din zona Gării, municipalitatea doreşte ca tot mai multe blocuri din Sfântu-Gheorghe să intre în acest program.

Primăria Sfântu-Gheorghe vrea să continue Programul de reabilitare termică a locuinţelor

Primăria municipiului Sfântu Gheorghe intenţionează să continue, în următorii ani, Programul naţional de reabilitare termică a locuinţelor. După succesul înregistrat cu reabilitarea termică a blocurilor Asociaţiei „Prietenia” din zona Gării, municipalitatea doreşte ca tot mai multe blocuri din Sfântu-Gheorghe să intre în acest program.

10 milioane de lei alocate de la bugetul local

În acest sens, bugetul municipiului va fi în aşa fel structurat ca în anii 2009-2010, să se acorde zece milioane de lei pentru contribuţia municipalităţii la Programul de reabilitare termică a locuinţelor. Primarul Antal Arpad a amintit joi că Guvernul a redus din acest an contribuţia populaţiei de la 30% la 20%, primăriile urmând a suporta 30%, iar Guvernul 50% din cheltuielile implicate de reabilitare. În prezent, în Sfântu-Gheorghe există 800 de apartamente ce vor intra în acest an în reabilitare termică, acestea fiind poziţionate în zona Gării, dar şi pe străzile Daliei, Viitorului şi Csaszar Balint.

Izolarea individuală, mult mai scumpă

Subliniind faptul că izolarea termică a apartamentelor nu doar schimbă aspectul exterior al blocurilor ci şi scade valoarea facturilor proprietarilor, Antal Arpad a ţinut să precizeze că şi-ar dori ca oamenii să nu-şi mai izoleze de unii singuri apartamentele şi să aştepte intrarea în Programul de reabilitare termică a locuinţelor. Primarul a arătat că cheltuielile de izolare făcute în mod separat de fiecare proprietar de apartament în parte sunt mult mai mari decât atunci când se fac prin Program, de multe ori nu sunt făcute la cea mai înaltă calitate şi, cel mai grav, ar putea fi făcute degeaba dacă, la un moment dat, se va hotărî introducerea în Program a întregului bloc în care s-au făcut înainte câteva izolări.

Primarul a explicat că, în cazul în care un bloc va intra în Programul de reabilitare termică, proprietarii care şi-au izolat dinainte locuinţele ar putea fi obligaţi să dea jos izolaţia respectivă şi să se alinieze izolării generale. Potrivit primarului, aceste cazuri s-ar putea petrece ca urmare a diferenţelor de calitate a izolărilor, drept pentru care oame nii sunt sfătuiţi să nu îşi mai izoleze separat locuinţele. „Lansez către locuitori rugămintea de a renunţa, pe cât posibil, la a mai încerca să facă izolări separate. Nu merită, nici pentru ei, şi mai bine încercăm să lansăm cât mai multe proiecte, Primăria este partener cu ei şi e mult mai ieftin dacă intră în acest proiect decât să facă aceste izolări care nici nu sunt suficient de bune, sunt mult mai costisitoare şi strică aspectul blocurilor. Practic, prin aceste acţiuni se compromite şansa unor asociaţii de a participa la Program“, a explicat Antal Arpad.

Primarul a mai arătat că, la orice calcul simplu, reiese că, chiar dacă unii ar trebui să mai aştepte cel puţin doi ani până la intrarea în program, tot se vor economisi bani prin contribuţia de 20% decât prin izolarea realizată individual.

Monica Rizea

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.