ACTUALITATE 15 noiembrie 2024

Primăria Sfântu Gheorghe respinge amnistia fiscală propusă de Guvern

de Daniela Luca | 950 vizualizări

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, a anunțat că administrația locală nu va implementa amnistia fiscală propusă recent de Guvern, o măsură care oferă scutiri de penalități și, în anumite cazuri, reducerea unei părți din datorii pentru persoanele fizice și juridice care au acumulat restanțe la bugetul de stat.

Edilul a subliniat că inițiativa transmite un mesaj greșit cetățenilor care și-au achitat datoriile la timp și îi favorizează, în schimb, pe cei care au evitat să plătească.

„Guvernul a venit cu această propunere prin care persoanele fizice și juridice care au datorii la stat în cazul în care plătesc aceste datorii sunt scutiți de o parte sau chiar de toată suma care înseamnă penalități și chiar de o parte din datoria către stat și a dat această posibilitate autorităților locale să se comporte la fel. În primul rând, consider că este un mesaj prost către societate, pentru că mesajul este că dacă respecți regulile, ești fraier. Ăsta este mesajul Guvernului în acest moment că dacă ai respectat regulile, ai plătit impozitele, nu ai datorii – ești fraier. Sunt ok cei care sunt șmecheri, sunt ok cei care și-au acumulat niște datorii pentru că acum scapă de ele. Deci eu nu vreau să vin cu acest mesaj către locuitorii municipiului Sfântu Gheorghe așa că nu vom prelua acest model și nu vom acorda amnistie către persoanele fizice și juridice care au datorii la primărie”, a spus joi, în cadrul unei conferințe de presă, primarul Antal Árpád.

Potrivit profit.ro, ANAF a primit deja peste 100.000 de cereri de amnistie fiscală din partea contribuabililor cu datorii. În teorie, aproximativ 848.700 persoane fizice și 330.700 de firme ar putea beneficia de această măsură la nivel național. Datoria medie pe firmă este de 98.790 lei, iar cea pe persoană fizică de 46.192 lei, arată aceeași sursă.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.