Primăria Sfântu Gheorghe reportează 400.000 de lei pentru piste de biciclete şi accesul persoanelor cu dizabilităţi
Primăria Sfântu Gheorghe va reporta, pe anul viitor, suma de 400.000 de lei obţinută din taxele de parcare, în vederea accesibilizării spaţiilor publice pentru persoanele cu dizabilităţi şi a infrastructurii pentru biciclişti.
Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a declarat că, la începutul acestui an, când au fost majorate taxele de parcare cu 50%, administraţia locală a promis că o parte din banii colectaţi vor fi folosiţi pentru crearea a trei fonduri de finanţare - pentru dotarea şcolilor, încurajarea mersului cu bicicletele şi dezvoltarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilităţi.
Astfel, Primăria Sfântu Gheorghe a alocat în acest an 400.000 de lei pentru digitalizarea instituţiilor de învăţământ, respectiv pentru achiziţionarea de table interactive, din care s-au cheltuit până acum 320.000 de lei, şi estimează că anul viitor vor fi alocaţi la acest capitol circa 550-600.000 de lei.
„În ceea ce priveşte celelalte două fonduri destinate bicicliştilor şi persoanelor cu dizabilităţi, acolo lucrurile au mers un pic mai încet, dar aceste sume se vor reporta, deci nu se pierd. Pentru acest an am avut 400.000 de lei pentru digitalizarea şcolilor, 200.000 de lei pentru biciclişti şi 200.000 pentru accesibilizare, iar tot ce nu se cheltuie din aceste sume se reportează pentru anul viitor”, a declarat, pentru AGERPRES, Antal Arpad.
Municipalitatea ia în calcul, pe viitor, nu numai extinderea pistelor pentru biciclişti, ci şi crearea unui sistem de închiriere a bicicletelor în oraş şi acordarea de vouchere persoanelor care doresc să-şi achiziţioneze biciclete, precum şi adaptarea semafoarelor cu semnale acustice pentru persoanele cu deficienţe de vedere.