ACTUALITATE 30 martie 2020

Primăria Sfântu Gheorghe: Declaraţiile pe proprie răspundere sunt valabile şi pe modelul vechi

de Covasna Media | 2433 vizualizări

Pentru a veni în ajutorul locuitorilor, Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe a tipărit 50.000 de declaraţii pe proprie răspundere care să fie distribuite în magazine şi scările de bloc din oraş.

Având în vedere Ordonanţa Militară nr. 3, anunţată marţi seara de la Bucureşti, care impune restricţii de circulaţie şi pe timpul zilei, Primăria Sfântu Gheorghe a comandat miercuri tipărirea a 50.000 de declaraţii pe proprie răspundere pentru a veni în ajutorul celor care nu au posibilitatea să printeze aceste declaraţii.

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat însă joi după prânz modificarea acestor declaraţii, fapt ce a dus inclusiv la Sfântu Gheorghe la cazuri în care oamenii să fie pasibili de amendă pentru că au folosit vechiul model.

Cu toate acestea, vrem să-i asigurăm pe locuitori că pot fi folosite şi declaraţiile pe proprie răspundere pe modelul vechi, însă şi în cazul acestora motivele ieşirii din casă trebuie să fie unele de urgenţă sau strictă necesitate.

În cazul în care locuitorii din Sfântu Gheorghe întâmpină probleme cu aceste declaraţii, în sensul în care sunt amendaţi pentru modelul vechi, aceştia sunt rugaţi să sune la Primărie, telefon 0267 316957 sau la Cabinetul Primarului, telefon 0267 311243.

(Comunicat Primăria Sfântu Gheorghe)

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.