ACTUALITATE 21 septembrie 2015

Prima premieră a stagiunii la Teatrul „Andrei Mureșanu“

de Covasna Media | 467 vizualizări

CONTRA PROGRESULUI de Esteve SOLER. Regia: Cristian BAN

Teatrul „Andrei Mureșanu“ lansează, duminică, 27 septembrie, cea dintâi premieră a stagiunii care tocmai a început: „Contra progresului“ de Esteve Soler, în regia lui Cristian Ban.

Parte din trilogia „Contra“ – „Contra democrației“, „Contra iubirii“ și „Contra progresului“ - a dramaturgului catalan Esteve Soler, textul aduce în prim plan monstruozitățile și contradicțiile sinistre ale vremurilor pe care le trăim, o lume a unui om contemporan rătăcit printre valorile răsturnate ale unei societăți degradate spiritual. Universul creat e Soler este unul absurd, dominat de personaje bizare care conturează un viitor sumbru al omenirii. Mai exact, dramaturgul lansează provocarea de a ne imagi­na cum va arăta lumea peste câteva zeci de ani, dacă umanitatea continuă cursul actual al progresului. Asfel, universul uman al viitorului este măcinat de alienare, de absența emoțiilor și a oricăror repere morale.

Jucată pe scene din Europa, America și Australia, piesa lui Esteve Soler a fost primită cu entu­ziasm de public, bucurându-se de un succes remarcabil. „Scopul pieselor este de a trezi spiritul critic în public. În cazul în care, atunci când un spectacol s-a terminat, iar publicul se simte indiferent, înseamnă că am eșuat. Dacă am pus societatea de astăzi pe jar, este pentru că eu cred că această meditație, acest dialog, este mai necesar ca oricând”, spune autorul Esteve Soler.

În noul spectacol propus de Teatrul Andrei Mureşanu, publi­cul din Sfântu Gheorghe va avea prilejul de a-i revedea pe câțiva dintre îndrăgiți actori ai teatrului, care fac parte din distribuție, respectiv Mona Codreanu, Daniel Rizea, Fatma Mohamed, Claudia Ardelean, Ion Fiscuteanu Jr., Ioana Costea, Sergiu Aliuș, Nae Croitoru, Sebastian Marina și Cons­tantin Mailat.

Atmosfera, care reflectă deo­potrivă viziunea dramaturgului și pe cea a regizorului, este creată prin viziunea scenografului Alpár Albert, la care se adaugă costumele personajelor, create de Elena Gheorghe. Traducerea este asigurată de Luminiţa Voina-Răuţ.

Spectacolul va avea loc la Studioul Nou şi va începe de la ora 19:00, însă publicul este invitat în foiaerul teatrului de la ora 18:30, pentru o degustare de vinuri.

Biletele pot fi achiziționate de la Biroul de Organizări Evenimente din centrul orașului, precum și de la Casa de bilete a teatrului. Prețul unui bilet este de 15 lei, iar un bilet cu reducere, de care beneficiază elevii, studenții și pensionarii, costă 7 lei. Spectacolul „Contra progresului“ este inclus în oferta de abonamente TAM, care cuprinde 10 spectacole din stagiunea 2015-2016 și care costă 100 de lei.

Următoarele premiere pe care Teatrul „Andrei Mureșanu“ le-a pregătit pentru publicul iubitor de teatru sunt: „Doi galbeni”- regia Mirela Bucur, „Trei rupturi”- regia Radu Afrim, și „Orb de mină”- regia Catinca Drăgănescu.

(Teatrul Andrei Mureşanu - Biroul de presă)

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.