ACTUALITATE 6 iunie 2017

Preşedintele CJ Covasna, Tamás Sándor: „În următorii trei ani, va fi un boom infrastructural în mediul rural”

de Agerpres | 2370 vizualizări

Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamás Sándor, susţine că localităţile din mediul rural vor înregistra un „boom infrastructural” în următorii trei ani, până în 2020 urmând să fie atrase, prin diverse programe de finanţare, peste 200 de milioane de euro pentru reţelele de apă şi canalizare, reabilitarea drumurilor şi instituţiilor de învăţământ din zonele rurale.

Potrivit acestuia, 38 dintre cele 40 de comune din judeţ au depus proiecte de finanţare pe Planul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), Planul Operaţional de Infrastructură Mare (POIM) şi Planul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), iar în următoarea perioadă urmează să se încheie contracte de finanţare.

„La PNDR avem 15 comune cu 21 milioane de euro înainte de contractare, la PNDL avem 33 de comune cu 100 de milioane de euro, iar la POIM, 17 comune cu un total de 70 de milioane de euro, deja în faza de precontractare. Deci, avem 38 de comune din totalul de 40 care, în următoarele săptămâni sau luni, urmează să încheie contracte de finanţare pentru 200 de milioane de euro. Comparativ vă spun, anul trecut, bugetul local total al tuturor comunelor din judeţ a fost de 40 de milioane de euro, deci vă daţi seama că suma atrasă va fi de 5 ori mai mare. Este vorba despre 200 de milioane de euro care vor veni în judeţ până în anul 2020 din fonduri europene sau pe programe guvernamentale pentru mediul rural. Banii vor fi folosiţi, în principal, pentru apă, canalizare, reabilitarea unităţilor de învăţământ şi drumuri locale. Va fi, sper, un boom infrastructural în mediul rural”, a declarat Tamás Sándor.

Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna a mai spus, în context, că sunt o serie de comune care au reuşit să se dezvolte în ultimii ani, cum ar fi Bodoc, Brăduţ, Breţcu, Zagon, Reci, Cernat, Ozun, Barcani sau Estelnic, dar mai sunt şi comune, precum Boroşneu Mare, care nu au apă şi canalizare nici măcar în centrul localităţii, iar locatarii blocurilor „cară apă de la fântânile învecinate şi aruncă apa menajeră pe drum”.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.