ACTUALITATE 17 martie 2014

Preot din Braşov, cercetat pentru afaceri ilegale cu locuri de veci

de Mediafax | 800 vizualizări

Un preot din Braşov, şef al administraţiei parohiale, este cercetat pentru evaziune fiscală, abuz în serviciu şi înşelăciune, fiind acuzat că a vândut locuri de veci pe un teren închiriat, la preţuri chiar de zece ori mai mari decât cel stabilit de CL, prejudiciul fiind estimat la circa 600.000 lei.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Polţiei Braşov, comisar şef Liviu Naghi, polițiștii Secției Regionale Poliție Transporturi Brașov s-au sesizat din oficiu, din 24 noiembrie 2011, cu privire la faptul că un preot de 63 ani din municipiul Brașov, şef al administrației parohiale (președinte al Consiliului Parohial și al Comitetului Parohial), percepe tarife pentru locuri de veci în condiții ilegale.

"În urma verificărilor și investigațiilor făcute de polițiști s-a stabilit că parohia preotului a închiriat în anul 2005 un teren de 114.621 de metri pătraţi de la o companie națională, cu clauză de interzicere a vânzării locurilor de veci. De asemenea, conform Regulamentului pentru organizarea și funcționarea cimitirelor parohiale, cimitirele pot fi înființate pe terenuri care sunt în proprietatea parohiei și nu pe terenuri închiriate, iar tarifele și taxele de înhumare nu pot depăși sumele percepute la cimitirele locale de stat", a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, Liviu Naghi.

Cu toate acestea, preotul Andrei Sicoe, care slujeşte la Biserica "Sfânta Parascheva" din cartierul Triaj, a vândut 18.756 locuri de veci pe terenul închiriat, cu sume cuprinse între 1.000 şi 4.000 lei, deşi preţul stabilit de Consiliul Local Braşov pentru locurile concesionate în Cimitirul Municipal Braşov era de 400 lei.

Conform raportului de expertiză contabilă întocmit în acest caz, valoarea totală a prejudiciului cauzat este de 585.422 lei, potrivit sursei citate.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, pentru evaziune fiscală, abuz în serviciu şi înşelăciune.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.