Portretele protagoniştilor filmului „Fiul lui Saul“, expuse la Sfântu Gheorghe
Portretele protagoniştilor lungmetrajului „Fiul lui Saul“, premiat la Festivalul de la Cannes şi nominalizat la „Oscar“ la categoria „Cel mai bun film străin“, vor fi prezentate luna aceasta la Sfântu Gheorghe, în cadrul unei expoziţii organizate sub genericul „Anul imaginii“.
Expoziţia intitulată „FaceAbout“, realizată de Primăria Sfântu Gheorghe cu sprijinul Casei Fotografilor Maghiari din Budapesta, reuneşte peste 30 de portrete ale personajelor principale şi secundare, surprinse în timpul filmărilor de tânăra fotografă Hermann Ildi.
„Putem fi mândri de faptul că Sfântu Gheorghe este primul oraş unde va putea fi văzută expoziţia, după prezentarea de la Budapesta“, a declarat, joi, fotograful Henning Janos.
Expoziţia, găzduită de Sala Cavalerilor a Muzeului Naţional Secuiesc, va avea vernisajul pe 19 februarie şi va putea fi vizitată până pe 13 martie a.c. Organizatorii „Anului imaginii“ intenţionează să prezinte filmul „Fiul lui Saul“, în care joacă şi actorul Molnar Levente de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, la inaugurarea cinematografului „Arta“, a cărui reabilitare se va încheia cel mai probabil în primăvara acestui an.
Expoziţia „FaceAbout“ va fi urmată pe 20 februarie de un alt eveniment cultural - vernisajul expoziţiei fotografei de origine maghiară, Sylvia Plachy, care va fi prezentă la eveniment.
Reprezentanta Biroului de Imagine a Primăriei Sfântu Gheorghe, Knop Ildiko, a declarat, pentru Agerpres, că Sylvia Plachy va sta mai multe zile la Sfântu Gheorghe şi va susţine câteva workshop-uri pentru cei interesaţi de arta fotografică.
Expoziţia Sylviei Plachy, mama cunoscutului actor Adrien Brody, va fi găzduită de Centrul Artistic Transilvănean din Sfântu Gheorghe şi va cuprinde două părţi distincte, respectiv un grupaj de fotografii reunite sub genericul „Când va fi mâine“, prezentat şi la Casa Fotografiei Maghiare din Budapesta, şi un grupaj de fotografii realizate de aceasta în Transilvania, în timpul unei călătorii efectuate în anul 1990.
Knop Ildiko a menţionat că manifestările cultural-artistice ce vor avea loc anul acesta la Sfântu Gheorghe sub genericul „Anul imaginii“ vor pune un accent pe latura vizuală, pe film, fotografie şi arte plastice, spre deosebire de anii anteriori, când au avut în prim-plan muzica, literatura, teatrul şi tradiţiile.