ACTUALITATE 13 noiembrie 2018

Porți Deschise la ISU Covasna, de Ziua Informării Preventive

de Covasna Media | 570 vizualizări

Marți, 13 noiembrie, cu ocazia „Zilei Informării Preventive”, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mihai Viteazul” al judeţului Covasna va organiza și desfășura o serie de activităţi menite să familiarizeze populaţia cu măsurile de preîntâmpinare a anumitor tipuri de situaţii de urgenţă.

Desfăşurate sub sloganul „Preveniţi ghinionul”, având ca logo pisica neagră, activităţile ce au loc în această zi urmăresc conştientizarea cetăţenilor asupra pericolelor la care sunt expuşi prin nerespectarea măsurilor de prevenire a diferitelor situaţii de urgență.

Astfel, între orele 11:00-14:00 la Detașamentul Sfântu Gheorghe și între orele 13:00-16:00 la Secția Târgu Secuiesc, cetățenii sunt așteptați cu „porțile deschise” pentru a li se prezenta mijloacele de primă intervenţie în cazul producerii unor situaţii de situații de urgență şi modul de folosire a acestora, precum și exerciții demonstrative de stingere și acordare a primului ajutor medical de urgență.

De asemenea, vor putea beneficia de informaţii privind riscurile potenţial generatoare de situaţii de urgenţă de la nivelul judeţului, regulile de comportare în aceste cazuri, modul de prevenire a incendiilor și importanţa educaţiei antiincendiu în familie, dar şi necesitatea supravegherii permanente a copiilor.

COMPARTIMENTUL DE COMUNICARE AL ISU COVASNA

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.