ACTUALITATE 10 noiembrie 2016

Poliţiştii intensifica acţiunile pentru prevenirea şi combaterea accidentelor cu bicicliştii şi căruţaşii

de Covasna Media | 847 vizualizări

Poliţiştii covăsneni acţionează permanent în vederea menţinerii siguranţei traficului rutier, pentru reducerea numărului de accidente şi salvarea de vieţi.

În ultima perioadă au fost înregistrate o serie de evenimente rutiere în care, factori favorizanţi la producerea acestora au fost nerespectarea regulilor privind circulaţia pe drumurile publice a bicicliştilor şi căruţaşilor. Poliţiştii au desfăşurat astfel, pe parcursul întregii săptămâni, activităţi pentru prevenirea şi combaterea săvârşirii abaterilor comise de cele două categorii de participanţi la trafic, iar aceste acţiuni vor continua şi în perioada următoare.

Pe parcursul acestei săptămâni, poliţiştii au constatat şi aplicat sancţiuni contravenţionale pentru nu mai puţin de 71 de abateri la regimul circulaţiei săvârşite de conducători de vehicule cu tracţiune animală.

Potrivit statisticilor înregistrate la nivelul judeţului Covasna, în primele 10 luni ale acestui an, printre principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave se află abaterile comise de biciclişti, dar şi cele comise de căruţaşi. În perioada menţionată au fost înregistrate 13 accidente grave pe fondul abaterilor comise de cele două categorii de participanţi la trafic, acestea fiind soldate cu decesul a 4 persoane şi rănirea gravă a altor 10.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.