Polițiștii covăsneni au acționat pentru descurajarea celor care conduc cu viteză excesivă
În perioada 1-8 mai 2016, la nivel național s-a desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave, în special pentru reducerea accidentelor produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză.
Astfel, în perioada mai sus menționată, la nivelul județului Covasna s-a acționat pe principalele artere rutiere naționale ce tranzitează județul, respectiv DN11, DN12, DN13E și DN10, dar și în zonele cu risc rutier identificate pe raza municipiilor Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc și a orașelor Covasna și Întorsura Buzăului.
Urmărind disciplinarea participanților la trafic sub aspectul respectării regimului de viteză și asigurarea unui climat de siguranță rutieră, polițiștii covăsneni au depistat 332 de șoferi grăbiți care au depășit limita legală de viteză.
Totodată, 6 permise au fost reținute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pe drumurile publice, pentru depăşirea vitezei legale cu peste 50km/h şi au fost constatate 11 infracțiuni la regimul circulației.
Pe DN 13E în localitatea Araci, polițiștii au depistat un bărbat care conducea un autoturism cu o viteză de 109km/h, deși în zonă limita de viteză era de 40km/h.
De asemenea, în aceeași zonă, a fost depistat un alt bărbat care circula cu 97 km/h, depăşind viteza legal admisă cu 57 km/h.
Cei doi au fost sancționați contravențional și au rămas fără permis de conducere.
Din analiza întocmită la nivelul județului Covasna reiese că în primele 4 luni ale anului 2016, pe fondul nerespectării regimului legal de viteză s-au produs 3 accidente rutiere grave, soldate cu rănirea gravă a 3 persoane.
***
Polițiștii rutieri acționează în permanență pentru menținerea climatului de siguranță pe drumurile covăsnene. Astfel oamenii legii au depistat luni, 09 mai 2016, doi bărbați pe care îi cercetează acum pentru abateri la regimul circulației.
Pe strada Lt. Păiuș David din Sfântu Gheorghe a fost identificat un bărbat care conducea un autoturism, deși avea permisul de conducere suspendat. Acum este cercetat pentru conducere fără permis.
La Baraolt, polițiștii au identificat un bărbat de 55 de ani care conducea un autoturism, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că valabilitatea autorizației provizorii de circulație pentru vehiculul în cauză era expirată. De asemenea, polițiștii au constatat că șoferul băuse înainte de a se urca la volan. În urma testării cu alcooltestul a reieșit că acesta avea o alcoolemie de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltare de probe biologice de sânge în vederea determinării îmbibației alcoolice.
(Biroul de Presă al IPJ Covasna)