ACTUALITATE 14 mai 2024

Poliția Locală este în căutarea persoanei care a deteriorat butonul semaforului de la trecerea pentru pietoni din zona Gării (CP)

de Covasna Media | 1428 vizualizări

Poliția Locală Sfântu Gheorghe este în căutarea persoanei care, în data de 3 mai, a deteriorat butonul semaforului de la trecerea pentru pietoni din zona Gării (statuia Ostaşului Român). Imaginile surprinse de camerele de supraveghere îl arată pe bărbat în timp ce apasă în mod repetat butonul care activează culoarea verde a semaforului, după care se urcă într-un microbuz care circulă pe ruta Sfântu Gheorghe - Brașov.    

„În imagini se vede clar cum persoana în cauză ajunge în zonă la ora 18:54, se plimbă de colo-colo fără un scop anume, din motive evidente apasă în mod repetat butonul care activează culoarea verde a semaforului de la trecerea de pietoni, apoi se urcă într-un microbuz care se îndreaptă spre Brașov și părăsește orașul la ora 18:59. Au fost suficiente 5 minute pentru a deteriora butonul. Din păcate, chipul autorului nu se vede clar pe înregistrările noastre, dar imaginile surprinse de camerele video ale benzinăriei din apropiere ne pot ajuta la identificarea acestuia”, a declarat Hadnagy István, șeful Poliției Locale Sfântu Gheorghe.

Pe lângă paguba provocată, adevărata problemă a fost faptul că butonul a fost rupt de această persoană și nu a mai funcționat, astfel că pietonii au fost forțați să traverseze strada pe culoarea roșie a semaforului, fiind puși în pericol.   

Hadnagy István subliniază că locuitorii orașului pot sesiza inclusiv Poliția Locală dacă observă că butoanele semafoarelor de la trecerile de pietoni sunt defecte. Potrivit acestuia, actele de vandalism de acest gen nu sunt frecvente, însă au mai existat situații în care butoanele s-au deteriorat din cauza utilizării constante.

Pentru siguranța traficului, primăria a instalat camere de supraveghere la toate semafoarele cu buton, cu scopul de a monitoriza, în primul rând, evenimentele rutiere din zona trecerilor de pietoni.

Persoanele care pot ajuta la identificarea bărbatului căutat sunt rugate să trimită un mesaj la numărul de WhatsApp: 0739 886 992, la Tel Verde: 0800 800 767, sau pe pagina de Facebook a Poliției Locale Sfântu Gheorghe.

Poliția Locală Sfântu Gheorghe

Biroul de presă

Sursa: Comunicat de Presă (CP)

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.