ACTUALITATE Acum 1 ora, 40 minute

Poliția caută o femeie care a plecat cu un portofel dintr-un magazin din Sfântu Gheorghe

de Ștefania Găvăneci | 407 vizualizări

Polițiștii din Sfântu Gheorghe cer din nou ajutorul locuitorilor pentru a identifica o persoană bănuită de furt. Incidentul a avut loc la sfârșitul lunii ianuarie, într-un magazin din oraș, unde un client și-a uitat portofelul la casa de marcat.

Din verificările făcute până acum, anchetatorii au stabilit că portofelul a fost luat de o persoană care a trecut pe la casă imediat după persoana care a anunțat poliția. Camerele de supraveghere au surprins momentul.

„Fapta a fost săvârșită la data de 30 ianuarie 2025, iar din datele existente la acest moment și în urma vizionării imaginilor surprinse de camerele de supraveghere din zonă, s-a stabilit că persoana căutată este o femeie tunsă scurt, ce poartă ochelari”, se arată în comunicatul transmis de IPJ Covasna.

Oricine are detalii despre identitatea acestei persoane este rugat să sune la numărul de telefon 0267311212 sau la numărul unic de urgență 112. De asemenea, informațiile pot fi oferite direct la sediul Poliției Municipiului Sfântu Gheorghe, la Biroul de Investigații Criminale.

La finalul săptămânii trecute polițiștii covăsneni au mai făcut un apel către cetățeni pentru identificarea unei femei care a luat o sumă de bani rămasă într-un bancomat și s-a făcut nevăzută. Urmare a mediatizării, persoana bănuită de săvârșirea faptei s-a prezentat la Poliție.

Sursa foto: IPJ Covasna

Teme articol: furt suspecta identificare 112
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.