ACTUALITATE 4 martie 2024

Poliția Animalelor Covasna: amenzi de 370.000 de lei aplicate în anul 2023

de Covasna Media | 879 vizualizări

Poliția Animalelor din județul Covasna a dat peste 1.200 de amenzi pe parcursul anului 2023. În total, polițiștii din cadrul acestui birou al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Covasna au primit 130 de sesizări din partea cetățenilor, conform unui comunicat de presă.

Polițiștii din cadrul Poliției Animalelor Covasna au dat pe parcursul anului 2023 peste 1.200 de amenzi.

„În cursul anului 2023, au fost înregistrate și soluționate 130 de petiții ce au avut ca obiect încălcări ale legislației în domeniul protecției animalelor, iar în urma controalelor efectuate au fost constatate și aplicate 1.216 sancțiuni contravenţionale în valoare totală de 370.000 de lei”, conform unui raport de activitate al IPJ Covasna. 

Totodată, Poliția Animalelor Covasna a înregistrat 41 de dosare penale. 

„Pe linie de cercetare penală, la nivelul structurii au fost înregistrate 41 de dosare penale. Pe parcursul anului au fost soluționate 26 de dosare”, punctează IPJ Covasna.

Foto arhivă/ilustrativ

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.