ACTUALITATE 19 august 2020

Poartă cu vapori, instalată în Piața Centrală din Sfântu Gheorghe

de Covasna Media | 1351 vizualizări

Primăria Sfântu Gheorghe a amplasat o nouă instalație creativă, de vară, pentru cei care se plimbă în această perioadă prin Piaţa Centrală a oraşului. Îmbrăcată în haine de vară, instalaţia #SEPSI este însoțită de câteva zile de o poartă cu vapori, sporind și mai mult atmosfera de vară a acestei zone, şi făcând mai plăcute plimbările în zilele sufocante de vară.

Poarta este o instalație funcțională și interactivă. Trecând prin ea puteți simți vaporii de apă, care au un efect răcoritor chiar și în cea mai mare căldură. Poarta în formă de S este fabricată din lemn și, datorită materialului și culorii sale naturale, se potrivește cu mobilierul urban din Piața Centrală.

Proiectarea și construcția porții cu vapori sunt munca echipei Kubit Design Studio.

Primăria Sfântu Gheorghe atrage atenția locuitorilor asupra faptului că instalaţia este realizată dintr-o structură ușoară din lemn, prin urmare este interzisă urcarea pe ea!

(Sursa: sfantugheorgheinfo.ro)

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.