Ploile se împuţinează, dar temperaturile scad
Meteorologii anunţă o scădere a temperaturilor pentru următoarele zile, însă vestea bună este că ploile se împuţinează şi se restrâng.
Joi, vremea se ameliorează sub aspectul instabilităţii atmosferice accentuate. Peste zi mai sunt înnorări şi ploi în majoritatea regiunilor, dar acestea vor fi slabe cantitativ şi vor avea caracter local la munte, iar în celelalte regiuni vor fi pe arii mai restrânse. Temperaturile scad semnificativ şi vorbim aşadar despre o vreme răcoroasă în toată ţara pentru sfârşit de mai, cu maxime ce pleacă de la doar 13...14 grade în estul Transilvaniei şi în nordul Moldovei şi ajung până la cel mult 22 grade în Bărăgan şi în Dobrogea.
Vineri, vremea va fi predominant frumoasă şi se va încălzi uşor faţă de ziua precedentă, dar temperaturile vor fi încă mai mici decât ar fi normal. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17...18 grade în nord-vest, centru şi în depresiuni şi 24 de grade în sud-est.
Sâmbătă, vremea se va menţine predominant frumoasă şi va continua să se încălzească, astfel că regimul termic se va situa în limite normale pentru sfârşitul lunii mai. Cerul va fi senin, cu unele înnorări în sud-estul extrem, iar spre seară şi noaptea în zona montană unde, cu totul izolat, vor fi posibile ploi slabe. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21...22 de grade în nord, centru şi pe litoral şi 27 de grade, izolat, în sud şi sud-est.
Duminică, temperaturile continuă să crească şi vremea va deveni mai caldă decât în mod obişnuit la sfârşitul lunii mai. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în vest, în centru şi în nord, precum şi la munte unde, mai ales după-amiaza şi seara, local se vor semnala averse, însoţite de descărcări electrice. Izolat vor fi condiţii de grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 de grade în depresiuni şi 29...30 de grade în sud şi sud-est.
De luni până la jumătatea săptămânii următoare vremea va continua să se încălzească, iar valorile termice se vor situa peste cele climatologic specifice perioadei. Ploi trecătoare se vor semnala pe arii restrânse, mai ales în cursul după-amiezelor.