ACTUALITATE 22 noiembrie 2015

Planorul pilotat de Mircea Crăciun a fost găsit în Masivul Postăvaru

de Covasna Media | 898 vizualizări

mircea_craciun

Rămăşiţele pilotului covăsnean au fost coborâte de criminalişti de pe munte

Planorul dispărut la începutul lunii august a fost descoperit sâmbătă în judeţul Braşov. Un turist care a apelat numărul de urgenţă 112 a spus că a găsit nişte resturi de aeronavă în zona Muchia Cheii din masivul Postăvarul, la trei ore de mers spre Brașov.

Rămăşiţele pilotului Mircea Crăciun – dispărut fără urmă la începutul lunii august, căutat zadarnic de sute de jandarmi, salvamontişti şi angajaţi ISU, dar descoperit, întâmplător, de un turist – au fost coborâte de criminalişti din Masivul Postăvaru.

Un medic legist va analiza trupul neînsufleţit, în speranţa că va putea fi stabilită cauza exactă a decesului. Planorul pilotat de Mircea Crăciun s-a prăbuşit în zona Muchia Cheii în vegetaţie densă, şi nu a fost văzut în timpul operaţiunilor de căutare care au durat 10 zile. Luni, şi resturile planorului vor fi coborâte în Braşov cu ajutorul unui elicopter. O comisie specială de anchetă va încerca să afle cum anume s-a produs accidentul.

A durat, aşadar, mai bine de trei luni ca autorităţile să dea de urma unui aparat de zbor prăbuşit – în România anului 2015. De vină a fost şi zona greu accesibilă, şi lipsa unor indicii clare despre traseul pe care l-a avut aparatul, în zborul său neurmărit. Mii de oameni, sute de mijloace de deplasare, camioane, ATV-uri, şenilate, avioane şi elicoptere au scotocit zadarnic nouă judeţe. Planorul a fost descoperit, întâmplător, de un turist.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă anunţa că Masivul Postăvarul a fost inclus de mai multe ori, în cursul verii, în arealul de căutare, într-o zonă care a depăşit o mie de hectare, însă aparatul de zbor nu a putut fi identificat atunci din cauza desimii pădurii.

Potrivit unui comunicat de presă al IGSU, zona respectivă a fost verificată atât cu forţe la sol, inclusiv cu alpinişti, în zonele abrupte, cât şi cu elicoptere şi drone.

Şi secretarul de stat în Ministerul de Interne, Raed Arafat, spunea că a avertizat încă din luna august, de la dispariţia planorului în Masivul Postăvarul, că s-ar putea ca echipele de căutare să treacă pe lângă epavă şi să nu o vadă, din cauză că zona era împădurită şi foarte deasă.

„Zona era deasă, cu copaci. Puteau trece în apropierea lui şi să nu-l vadă. Ca să-l fi văzut, ar fi trebuit să fie chiar lângă el, întrucât era o zonă foarte deasă”, a declarat Arafat.

Joi, 6 august, ora 12.30. Planorul pilotat de covăsneanul Mircea Crăciun decolează de la Aerodromul Ghimbav tractat de un avion şi se îndreaptă spre Poiana Braşov. În 20 de minute, ajunge în zona masivului Postăvaru. Planorul se decablează şi-şi continuă zborul, purtat de curenţi.

Ar fi trebuit să aterizeze înainte de apusul soarelui, pentru că astfel de zboruri sunt interzise pe întuneric.

Aeroclubul Braşov anunţă ROMATSA că planorul nu a mai revenit la bază, iar informaţia este transmisă, zece minute mai târziu, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Sunt alertate toate unităţile de pe o rază de 200 de kilometri faţă de punctul de decolare.

Autorităţile descoperă că ultima dată când pilotul şi-a folosit telefonul mobil a fost joi la ora 13 şi şase minute. Zona de căutare este reevaluată.

Vineri dimineaţă, 7 august, peste o sută de oameni – angajaţi ISU, jandarmi şi salvamontişti reiau căutările. Din aer sunt asistaţi de elicoptere ale MApN şi MAI, dar şi aparate de zbor de la Aeroclubul Braşov. Patru judeţe sunt răscolite.

În acelaşi timp, în Bacău, de exemplu, peste 100 de oameni s-au împărţit în 10 echipe şi au scotocit muntele Nemira. Căutările pilotului au continuat în cea de-a cincea zi şi în zona Siriu, judeţul Buzău. 50 de pompieri, dar şi jandarmi au luat pădurea la pas.

Iar în timp ce în cele opt judeţe, peste 1.200 de oameni, însoţiţi de 280 de vehicule cercetau munţii, în faţa calculatoarelor, alţii au analizat imaginile surprinse de drone.

La 10 zile de la dispariţia planoristului, căutările au fost restrânse. Doar jandarmii montani, vânătorii de munte şi salvamontiştii au mai ieşit pe teren. Pilotul se antrena pentru un concurs. Nu avea un plan de zbor. Iar la bord nu avea niciun dispozitiv de localizare.

Instructorul de paraşutism din cadrul Aeroclubului „Iosif Şilimon” Braşov, Cristinel Popescu, spunea despre Mircea Crăciun că este cu siguranţă cel mai bun pilot de distanţă cu planorul, el având un record personal de 700 de kilometri de zbor liber, iar înainte de dispariţia sa pilotul se pregătea să atingă un record mondial de 1.000 de kilometri în zbor liber.

„Este un om cu o mare pasiune pentru zborul cu planorul. Aşa cum unii au pasiunea de a pescui, de a zbura cu paraşuta cum sunt eu sau orice alte pasiuni, a lui era zborul cu planorul”, afirma Cristinel Popescu.

Potrivit sursei citate, Mircea Crăciun verifica întotdeauna foarte atent toate detaliile tehnice, dar şi condiţiile meteo înainte de a porni la zbor.

Mircea Crăciun avea o firmă de panificaţie-patiserie în Sfântu Gheorghe, zborul cu planorul fiind marea lui pasiune.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.