Peste 750 de pacienți, săptămâna trecută, la Urgențe
La Secția de Urgențe, UPU SMURD, a Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” Sfântu Gheorghe, în intervalul 19–26 august 2019, s-au prezentat un număr de 755 pacienți. În 218 de cazuri specialiştii instituţiei au recurs la internare.
Din numărul total de cazuri înregistrate în perioada vizată, pacienții s-au distribuit, în funcție de specificul afecțiunii, în felul următor: urgenţe cardiovasculare: 37, neurologie: 72, chirurgicale: 66, medicină internă: 213, pediatrice: 154, psihiatrice: 33, ginecologice: 38, ortopedice (traume): 104.
La secția de specialitate a spitalului s-au înregistrat 14 nașteri (9 fete şi 5 băieți au venit pe lume).
Un număr total de 7 persoane au ajuns în stare de ebrietate la secția UPU-SMURD a Spitalului.
Săptămâna trecută 12 persoane au fost transportate la secție cu leziuni rezultate din agresiuni.
În perioada de referință la secția UPU-SMURD au fost primite 16 victime de accident rutier.
În afară de cele prezentate mai sus, un total de 3 persoane s-au prezentat la Secția UPU-SMURD cu înțepături de căpușă.
(Biroul de Presă, Spitalul Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf“ Sf. Gheorghe)