Peste 700 de bicicliști, sancționați într-o singură lună în județul Covasna
Polițiștii rutieri din județul Covasna au aplicat, în luna august, 743 de sancțiuni pentru abateri comise de bicicliști. În aceeași perioadă, au fost verificați peste 1.200 de participanți la trafic din categoriile considerate vulnerabile, dintre care mai mult de 800 de bicicliști. Cele mai multe sancțiuni aplicate în cadrul controalelor au fost însă avertismente.
Polițiștii rutieri covăsneni au intensificat în luna august controalele care i-au vizat pe bicicliști, utilizatorii de trotinete electrice, dar și pe conducătorii de mopede și motociclete.
„În cadrul activităților desfășurate în luna august, polițiștii rutieri au verificat în trafic peste 1.200 de participanți la trafic făcând parte din categoriile vizate, cei mai mulți dintre aceștia fiind bicicliști – peste 800”, transmite Inspectoratul de Poliție Județean Covasna.
În urma controalelor, polițiștii au aplicat în total 845 de sancțiuni contravenționale. Cele mai multe, 743, au fost pentru abateri comise de bicicliști. Alte 60 de sancțiuni au vizat utilizatorii trotinetelor electrice, iar 42 au fost aplicate conducătorilor de mopede sau motociclete.
Deși numărul sancțiunilor este ridicat, polițiștii precizează că acțiunile au avut în primul rând un caracter preventiv. Aproximativ 670 dintre cele 845 de sancțiuni au fost avertismente.
„Acțiunile au urmărit cu prioritate informarea cetățenilor cu privire la riscurile asociate nerespectării regulilor de circulație în deplasarea pe drumurile publice”, arată IPJ Covasna.
Pe lângă controale, polițiștii au discutat cu bicicliștii, utilizatorii de trotinete și motocicliștii despre regulile de circulație și despre comportamentele care pot crește riscul producerii unui accident.
„Respectarea regulilor nu înseamnă doar evitarea unei sancțiuni, ci, înainte de toate, protejarea propriei vieți”, mai spun reprezentanții Poliției.
Bicicliștilor și utilizatorilor de trotinete electrice li se recomandă să folosească infrastructura destinată deplasării, să respecte indicatoarele și marcajele rutiere și să acorde o atenție sporită intersecțiilor și trecerilor pentru pietoni. Polițiștii le recomandă, de asemenea, să nu folosească telefonul mobil în timpul deplasării și să poarte echipamente de protecție.
Șoferilor li se cere, la rândul lor, să acorde o atenție sporită celor care circulă pe două roți, să păstreze o distanță laterală de siguranță și să adapteze viteza la condițiile de trafic.