ACTUALITATE 21 mai 2019

Peste 600 de desene depun mărturie despre fantezia şi bucuria cu care copiii au participat la Festinul Cavalerilor

de Covasna Media | 998 vizualizări

Castelul este al nostru! – este titlul sub care s-au desfăşurat programele destinate copiilor, de pe domeniul Castelului Mikó din Olteni, din cadrul Ediţiei2019 a Transylvanian BBQ Festival. Toate programele gândite de echipa Centrului de Cultură al Judeţului Covasna au răspuns nevoii de joacă şi poveste a copiilor, iar Festinul Cavalerilor s-a bucurat de cel mai mare succes, poate şi pentru că ploaia nu a putut să tulbure imaginaţia copiilor care au participat la acest Concurs de desen, aşa cum, din păcate, au fost tulburate jocurile în aer liber, mai ales în prima zi a Festivalului – sâmbătă 18 Mai.  Dar copiii care nu s-au speriat de nori şi au ajuns sâmbătă şi duminică la Castelul Mikó din Olteni au creat, împreună cu trupele care au susţinut concerte – Mesehetes, Új Bojtorján şi Karaván – o atmosferă imposibil de povestit, ci doar de trăit.

Organizatorii Concursului Festinul Cavalerilor au primit peste 600 de desene realizate de copii între 3 şi 13 ani, toate fiind integrate într-o Expoziţe organizată pe domeniul Castelului Mikó din Olteni, unde micuţii artişti şi părinţii lor au făcut selfie-uri lângă propriile lucrări.

La cele trei categorii – copii între 3-5 ani, 6-9 ani şi 10-13 ani – , şi la cele două secţiuni, Individual şi Grup, câştigătorii Concursului de desen Festinul Cavalerilor au fost :

Categoria 3-5 ani, Secţiunea Grup : Premiul I. – Gradiniţa Hófehérke din Sfântu Gheorghe, Grupa Micimackó; Premiul II. – Grădiniţa Manócska din Tg. Secuiesc;  Premiul III. – Grădiniţa Hófeherke din Sf. Gheorghe, Grupa Manó.  Secţiunea Individual: Premiu I. – Kiss Bartha Anna; Premiul II. – Koncz Gyopár; Premiul III. – Sikó Barabási Emma.

Categoria 6-9 ani, Secţiunea Grup: Premiul1, clasa 0.C - din Şcoala Generală Váradi József; Premiul 2,  Clasa a II-a din Şcoala Generală Trefán Leonard din Poian şi  Clasa I-a B. Din Liceul Teoretic Székely Mikó; Premiul 3, Clasa a III-a B. din Colegiul Naţional Mihai Viteazul. Secţiunea Individual: Premiul1, Nagy Fanni; Premiul 2, Koncz Dorka;  Premiul 3, Gáspar Hanna Petra;  Premiul special, Bódi Bartos Eszter.

Categoria 10-13 ani, Secţiunea Grup: Premiul 1, Clasa a III-a B. Din Liceul Teoretic Székely Mikó;  Premiul2, Clasa a IVa A. Din Liceul Mikes Kelemen şi Clasa a IV-a din Colegiul Reformat;  Premiul 3, Clasa a III-a E. din Şcoala Generală Váradi József. Secţiunea Individual: Premiul 1, Vasile Anna; Premiul 2, Egyed Gergő; Premiul 3, Laszló Viktória.

Echipa Centrului de Cultură al Judeţului Covasna mulţumeşte educatorilor şi profesorilor pentru sprijinul acordat în organizarea Concursului de desen Festinul Cavalerilor, iar pe copii îi felicită pentru zglobia lor fantezie!

(Comunicat Centrului de Cultură al Judeţului Covasna)

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.