ACTUALITATE Acum 1 ora, 19 minute

Peste 60 de furturi din locuințe în doar șase luni, în județul Covasna

de Daniela Luca | 101 vizualizări

Furturile din locuințe sunt tot mai numeroase în județul Covasna. În primele șase luni ale anului au fost sesizate 62 de astfel de fapte, cu 25 mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut, iar conducerea Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Covasna spune că fenomenul este suficient de îngrijorător încât a fost transformat într-o prioritate pentru polițiști.

Datele au fost prezentate joi, în cadrul conferinței de presă privind bilanțul activității IPJ Covasna din primul semestru al anului.

„Un indicator care ne-a atras atenția este cel privind furturile din locuințe. Vorbim despre 62 de fapte, față de 37 în aceeași perioadă a anului trecut. Pot părea multe, pot părea puține, însă noi am decis să tratăm acest aspect ca pe o prioritate”, a declarat inspectorul-șef al IPJ Covasna, chestorul de poliție Alin Pahonțu.

Potrivit acestuia, analizele efectuate de polițiști arată că nu există un tipar clar al acestor infracțiuni.

„Analizele efectuate nu indică existența unui grup infracțional sau a unei zone în care fenomenul să fie concentrat. Faptele sunt dispersate atât în mediul urban, cât și în cel rural, iar prejudiciile, în majoritatea cazurilor, sunt reduse. Aceste aspecte ne arată că prevenția rămâne la fel de importantă ca activitatea de investigare”, a spus acesta.

În acest context, poliția anunță intensificarea acțiunilor de informare a populației.

„Am dispus deja măsuri pentru intensificarea activităților de informare a populației cu privire la modalitățile de prevenție și măsurile de siguranță necesare pentru a reduce riscul de victimizare”, a precizat Alin Pahonțu.

Șeful IPJ Covasna a subliniat că, în prima jumătate a anului, polițiștii au identificat autorii mai multor furturi din locuințe cu prejudicii importante, iar în toate aceste dosare au fost dispuse măsuri preventive, sub coordonarea unităților de parchet.

Poliția le recomandă cetățenilor să nu primească persoane necunoscute în locuință, să nu păstreze în casă bunuri sau sume importante de bani și să verifice de fiecare dată că au încuiat ușa și au asigurat toate căile de acces înainte de a pleca de acasă.

Teme articol: locuinţe ipj covasna furturi
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.