ACTUALITATE Acum 1 ora, 32 minute

Peste 400 de pacienți la UPU-SMURD Sfântu Gheorghe în minivacanța de Paște

de Daniela Luca | 89 vizualizări

Unitatea de Primiri Urgențe (UPU-SMURD) a Spitalului Județean „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe a gestionat peste 400 de cazuri în minivacanța de Paște, în perioada 10 aprilie 2026, ora 08:00 – 14 aprilie 2026, ora 08:00, potrivit unui raport oficial.

În total, 417 persoane s-au prezentat la urgențe, dintre care 100 au necesitat internare. Cele mai numeroase cazuri au fost urgențele interne (110), urmate de cele pediatrice (81) și ortopedice (59).

De asemenea, medicii au gestionat 42 de urgențe neurologice și tot atâtea cardiologice, 38 de cazuri chirurgicale și 33 ginecologice. Au fost înregistrate și 12 urgențe psihiatrice.

În ceea ce privește incidentele, au fost raportate 4 accidente rutiere și un accident de muncă. Totodată, 6 persoane au ajuns la spital în stare de ebrietate, iar 2 cazuri au fost consecința unor agresiuni. Șase pacienți au fost transferați către alte unități medicale.

Conform raportului, în această perioadă nu s-au înregistrat decese. De asemenea, a fost realizată o intervenție de tromboliză în cazul unui accident vascular cerebral.

Reprezentanții spitalului au anunțat, totodată, încheierea programului „Shadow”, desfășurat pe parcursul a patru zile, dedicat schimbului de experiență și formării profesionale. Potrivit acestora, programul a reunit participanți implicați în activități de învățare practică și colaborare, fiind susținut și de VitalAire România.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.