ACTUALITATE 31 iulie 2018

Peste 400 de contravenții constatate de polițiștii covăsneni în ultima săptămână

de Covasna Media | 615 vizualizări

În ultima săptămână polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Covasna au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite, pentru reducerea riscului rutier și menținerea climatului de ordine și siguranță publică.

Au fost executate 53 de acțiuni pe raza întregului județ și s-a intervenit la 228 de evenimente, 97 dintre acestea fiind sesizări prin numărul unic de urgență 112. În urma acțiunilor desfășurate polițiștii au constatat 433 de abateri de natură contravențională pentru care au fost aplicate sancțiuni în valoare de peste 151.000 de lei.

Pentru diverse abateri în trafic au fost reținute 22 de permise de conducere și 7 certificate de înmatriculare.

Tot în cadrul acestor acțiuni polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea a 18 infracțiuni, iar 7 persoane au fost prinse în flagrant delict în timpul săvârșirii unor fapte penale.

Prezența activă în teren a polițiștilor a însemnat, totodată, prevenirea producerii unor evenimente rutiere cu urmări grave. În ultima săptămână pe raza județului nu au fost înregistrate accidente grave, iar nici în ceea ce privește sfârșitul de săptămână situația nu a fost diferită, fiind înregistrat un singur eveniment rutier cu urmări ușoare – un biciclist care avea o alcoolemie de 1,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil, rănindu-se ușor.

Sâmbătă seară, polițiștii din Sfântu Gheorghe au fost sesizați despre faptul că pe strada Armata Română a avut loc o tamponare. Din verificările efectuate de echipajul care s-a deplasat la fața locului a reieșit că unul dintre autovehiculele implicate, un motociclu, nu era înmatriculat în circulație, astfel că cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul neînmatriculat pe drumurile publice.

Tot la Sfântu Gheorghe, duminică seară, un bărbat de 59 de ani care a condus un autoturism pe strada Luceafărului a pierdut controlul și a acroșat două mașini staționate regulamentar. Întrucât rezultatul testării cu etilotestul a indicat că cel în cauză avea o alcoolemie de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltare de probe biologice de sânge, iar pe numele său a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice.

Polițiștii vor acționa în continuare pentru menținerea siguranței publice, dar și pentru reducerea riscului rutier.

Pentru a evita implicarea în evenimente rutiere oamenii legii le recomandă participanților la trafic să circule cu prudență, cu o viteză adaptată în permanență condițiilor meteo-rutiere și de trafic și să se asigure temeinic înainte de efectuarea oricărei manevre.

Polițiștii atrag din nou atenția că alcoolul nu este prieten cu volanul. Cei care șofează deși au consumat băuturi alcoolice trebuie să conștientizeze că, pe lângă faptul că riscă să fie sancționați ori cercetați penal, aceștia constituie un real pericol pentru ei înșiși, dar și pentru ceilalți participanți la trafic.

Conduceți prudent și respectați normele rutiere!

Compartimentul Relații Publice IPJ Covasna,

Agent principal de poliție Tolvaj-Marin Nicoleta

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.