Peste 30 de voluntari întorsureni au marcat Ziua Internaţională a Voluntariatului
Peste 30 de voluntari de la „Crucea Roşie Covasna” din Întorsura Buzăului au organizat sâmbătă, 5 decembrie, un eveniment prin care au marcat Ziua Internaţională a Voluntariatului. Activitatea voluntarilor a avut la bază bucuria de a dărui şi a fost dedicată unui număr de 12 copii de la Şcoala Generală din satul Sărămaş, comuna Barcani. Evenimentul a fost încununat de jocuri care au mizat pe autocunoaştere şi pe munca în echipă, de momentele muzicale, de o scenetă, dar şi de vizita lui Moş Crăciun.
Atât voluntarii, cât şi invitaţii lor, au declarat că au învăţat ce înseamnă fericirea, prietenia şi bucuria de a dărui. „A fost o zi extraordinară. Aş repeta-o de o mie de ori. Am trăit nişte sentimente pe care nu le-am întâlnit niciodată”, a spus Diana Băilă, voluntar „Crucea Roşie”.
Sprijiniţi de parteneri locali, prin sponsorizări şi nu numai, voluntarii au putut oferi celor 12 copii, invitaţii speciali ai evenimentului, pachete cu dulciuri şi rechizite. Fiecare voluntar a donat jucării care au ajuns, de asemenea, în pachetele invitaţilor.
„Consider că există destul de multe nevoi la nivel comunitar care nu au fost identificate încă şi că împreună cu voluntarii şi autoritatea locală am putea schimba întristarea în bucurie. Fiecare persoană, copil sau adult are nevoie de atenţie. Dacă sunt valorizat, apreciat, încurajat, respectat, protejat, ajutat, îmbrăţişat şi iubit, am şansa să mă dezvolt armonios. Sunt nevoi elementare pentru viaţa de zi cu zi. Parte din cadoul voluntarului denotă aceste caracteristici. Altruismul lui îi creează energia necesară pentru a-şi împlini acele nevoi care îi aduc satisfacţie. Este uman să solidarizăm cu suferinţa”, a declarat Georgeta Coman, preşedintele subfilialei din Întorsura Buzăului a organizaţiei „Crucea Roşie Covasna”.
Activitatea de sâmbătă de la Întorsura Buzăului arată că acţiunile pe bază de voluntariat prind viaţă şi în această zonă a judeţului Covasna. Tinerii au dat dovadă de entuziasm, altruism, dorinţă adevărată de a oferi căldură, zâmbete şi iubire necondiţionată.
În continuare, voluntarii de la „Crucea Roşie” din Întorsura Buzăului s-au alăturat şi campaniei de strângere de jucării, iniţiată la nivel judeţean de filiala judeţeană Covasna a Societăţii Naţionale de Cruce Roşie.
(Iulia Drăghici)