Peste 30 de echipe, înscrise la Parada cârnaţilor şi Festivalul verzei de la Sfântu Gheorghe
Aproape 35 de echipe de bucătari profesionişti şi amatori s-au înscris până în prezent la Parada cârnaţilor şi Festivalul verzei, ce vor avea loc sâmbătă, în centrul municipiului Sfântu Gheorghe.
Vajda Lajos, marele maestru al Ordinului Cavaleresc Gastronomic „Transylvania“, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că echipele înscrise în concurs vor primi câte zece kilograme de carne pentru Parada cârnaţilor şi cinci kilograme de carne pentru Festivalul verzei şi vor avea libertatea de a găti după reţete proprii. Participanţii vor avea la dispoziţie aproape patru ore pentru prepararea bucatelor, iar juriul va premia gustul, aspectul acestora, reţetele, originalitatea, decorarea meselor, costumaţia echipelor, servirea şi buna dispoziţie.
Vajda Lajos a menţionat că cele două festivaluri gastronomice, care se vor desfăşura simultan în acest an, vor începe sâmbătă, în jurul orei 11, 00, cu o paradă a participanţilor.
„Am ajuns la a 14-a ediţie la Parada cârnaţilor şi la a cincea ediţie la Festivalul verzei şi avem 35 de echipe înscrise până acum, dintre care patru din Ungaria, iar restul din zona noastră (...) Juriul va fi format din şapte persoane deja experimentate, iar vizitatorii vor avea ocazia să guste din aceste preparate. Aşteptăm pe toată lumea“, a declarat Vajda Lajos.
El a menţionat că „marea provocare“ a Paradei cârnaţilor este de a găsi o reţetă atât de bună încât cârnaţii preparaţi în judeţul Covasna să devină la fel de celebri precum cei de Pleşcoi sau cei din localitatea Bekescsaba din Ungaria.
„Nu am ajuns încă să găsim reţeta cea mai bună. A avut câştigători în fiecare an, dar încă nu am găsit acel cârnat secuiesc adevărat, deci continuăm să căutăm reţeta ideală“, a mai spus acesta.
Potrivit acestuia, un cunoscut întreprinzător local a preluat şi a introdus în producţie reţeta echipei care a câştigat ediţia de acum doi ani, iar cârnaţii respectivi pot fi găsiţi în galantarele unor magazine din judeţ.
Cele două festivaluri vin în continuarea unui şir de evenimente gastronomice desfăşurate în acest an în judeţul Covasna, care a inclus, printre altele, Festivalul florilor comestibile, Festivalul preparatelor la ceaun, Festivalul cartofului şi Festivalul ciocolatei.