ACTUALITATE 13 iulie 2016

Peste 3.400 de români au cumpărat titluri de stat în două zile, triplu față de anul trecut; emisiunea ar putea fi suplimentată

de Agerpres | 873 vizualizări

Un număr de 3.425 de persoane fizice au cumpărat titluri de stat în cadrul programului Fidelis Centenar, în primele două zile de la lansare, triplu față de anul trecut, fiind subscrise peste 108 milioane de lei, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor Publice (MFP).

"În doar două zile de la lansare, MFP a ajuns la un număr record de cumpărători de titluri de stat, aproape triplu față de anul trecut. Rezultatele primelor două zile de la lansarea emisiunii de titluri de stat pentru populație arată o subscriere de 108,8 milioane de lei, cu aproape 9% mai mult față de suma totală anunțată inițial pentru această ofertă. Numărul cumpărătorilor a ajuns ieri, la finalul zilei de subscriere, la 3.425 de persoane fizice, de aproape trei ori mai mult față de numărul total înregistrat anul trecut (1.236 de persoane fizice în 2015)', se arată în comunicat.

Potrivit acestuia, luni, când s-a dat startul vânzării de titluri de stat, 655 de investitori au subscris titluri în valoare de 32,7 milioane de lei.

"Succesul impresionant stă în primul rând în numărul mare de persoane fizice care au cumpărat titluri de stat. Ținta anunțată, de 100 de milioane de lei, va fi suplimentată în funcție de nivelul cererii. Cel mai important este să răsplătim încrederea investitorilor persoane fizice în statul român", a declarat ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu.

Oferta se derulează în perioada 11-29 iulie, dobânda fiind de 2,15% pe an. Titlurile au scadența în 2018, valoarea nominală fiind de 100 de lei. O singură persoană poate achiziționa cel mult 1.000 de titluri, adică o valoare maximă de 100.000 de lei.

La scadență, Ministerul Finanțelor va organiza o loterie aniversară prin care 100 de persoane fizice, deținători de titluri de stat ai emisiunii aniversare, vor câștiga premii de 1.000 de lei fiecare, indiferent de numărul de titluri deținute.

Titlurile de stat pot fi achiziționate, fără costuri, de la cele patru bănci intermediare: BCR, BRD, Raiffeisen Bank, Banca Transilvania. Veniturile generate de deținerea titlurilor de stat nu sunt impozitate.

Ministerul Finanțelor Publice a emis titluri de stat pentru populație în iunie 2015, pentru prima dată după 10 ani de absență pe această piață. Valoarea emisiunii de anul trecut a fost tot de 100 de milioane de lei, însă valoarea nominală a fost de 1.000 de lei, considerată ulterior prea ridicată. În plus, dobânda a fost stabilită tot la 2,15%, însă în urma unui mecanism care pentru mulți cetățeni a părut a fi complicat. Drept urmare, emisiunea a fost subscrisă doar în proporție de 65%, iar autoritățile au decis să modifice caracteristicile noii emisiuni.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.