ACTUALITATE Acum 1 ora, 39 minute

Peste 240 de jandarmi mobilizați și amenzi de peste 14.000 de lei de Sărbătorile Pascale Catolice și Florii

de Ștefania Găvăneci | 168 vizualizări

Peste 240 de jandarmi din Covasna au asigurat ordinea publică între 3 și 6 aprilie, cu ocazia Paștelui Catolic și a Floriilor. Efectivele au fost prezente în proximitatea lăcașurilor de cult, în zonele montane și în spațiile aglomerate. Acțiunile s-au soldat cu aplicarea a 38 de sancțiuni contravenționale în valoare de 14.350 lei și constatarea a trei infracțiuni cu violență.

„În perioada 03 – 06 aprilie 2026, peste 240 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Covasna au acționat pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică la nivelul întregului județ. Pe durata acestor zile, efectivele au intervenit prompt la solicitările primite din partea cetățenilor, contribuind la menținerea unui climat de siguranță și la prevenirea faptelor antisociale. În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 38 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 14.350 lei, (din care 10 avertismente), iar jandarmii au constatat 3 infracțiuni, toate privind fapte de loviri și alte violențe, situații în care au fost dispuse măsurile legale care se impun”, a transmis Inspectoratul de Jandarmi Județean Covasna. 

Jandarmeria Covasna anunță că va menține dispozitivele de ordine publică și în perioada următoare. Totodată, autoritățile fac apel la cetățeni să respecte normele legale și să solicite sprijinul forțelor de ordine ori de câte ori este necesar.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.