Peste 2.000 de copii covăsneni, beneficiari ai programului „Primul ghiozdan”
Conducerea Consiliului Judeţean (CJ) Covasna a anunţat vineri că va continua şi în acest an programul „Primul ghiozdan”, lansat în urmă cu doi ani pentru copiii din clasele pregătitoare.
„În acest an vor primi ghiozdane un număr de 2.200 de elevi, costul unui ghiozdan cu rechizite va fi de 65 lei. Printre rechizite se numără creioane, un stilou şi o cutie pentru sandwich. Valoarea unui pachet a crescut cu 10 lei faţă de anul trecut”, se menţionează într-un comunicat de presă al Consiliului Judeţean.
Potrivit preşedintelui CJ Covasna, Tamás Sándor, scopul acestui program este de a sprijini părinţii ai căror copii vor începe şcoala la toamnă şi de a încuraja înscrierea copiilor în clasele pregătitoare.
Pachetele vor fi predate conducătorilor unităţilor de învăţământ la începutul lunii septembrie, iar ulterior vor fi distribuite copiilor. Programul „Primul ghiozdan” a fost lansat în anul 2012, la propunerea UDMR Covasna.