ACTUALITATE 8 ianuarie 2013

Peste 120.000 de lei colectaţi prin programul „Carduri comunitare”

de Agerpres | 484 vizualizări

Peste 120.000 de lei colectaţi prin programul „Carduri comunitare”Fundaţia Comunitară Covasna a colectat anul trecut peste 120.000 de lei prin programul „Carduri comunitare”, prin intermediul căruia şi-a propus să sprijine iniţiativele locale.

Reprezentantul Fundaţiei, Furus Levente, a declarat că o parte din aceşti bani a fost folosită pentru sprijinirea unor tineri talentaţi dar fără posibilităţi materiale, pentru confecţionarea mai multor suporturi pentru biciclete şi achiziţionarea câtorva mese de ping pong şi aparate de fitness exterior care vor fi amplasate primăvara aceasta în cartierele din Sfântu Gheorghe. De asemenea, au fost finanţate 28 de excursii prin intermediul cărora peste 1.000 de elevi au vizitat obiective turistice şi istorice din judeţul Covasna.

Programul „Carduri comunitare” a fost lansat la Sfântu Gheorghe în luna august 2011 în scopul sprijinirii iniţiativelor cetăţeneşti şi dezvoltării „patriotismului local”, iar până în prezent au fost distribuite circa 12.000 de carduri de fidelitate ce pot fi folosite în mai multe magazine partenere din Sfântu Gheorghe şi Baraolt. Aceste magazine au acceptat să ofere discounturi cuprinse între 1 şi 10% pentru mărfurile cumpărate de posesorii cardurilor şi, în plus, să doneze un procent din aceste vânzări în fondul cardurilor comunitare.

Conducerea Fundaţiei consideră că acest program a dat o mână de ajutor şi întreprinzătorilor locali, pentru că majoritatea magazinelor partenere comercializeză preponderent produse autohtone, iar localnicii au fost încurajaţi să cumpere aceste produse.

„A cumpăra produse fabricate în judeţ înseamnă a ajuta micii întreprinzători locali să supravieţuiască, dar şi să păstreze locurile de muncă ale angajaţilor şi chiar să crească numărul acestora”, a spus preşedinta Fundaţiei, Bereczki Kinga.

Fundaţia Comunitară Covasna a derulat în ultimii ani şi alte proiecte cum ar fi „Sănătate şi prosperitate”, „Fii motorul comunităţii tale” şi „Banca tinerilor” în scopul promovării voluntariatului, solidarităţii şi responsabilităţii sociale.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.