ACTUALITATE 6 februarie 2018

Persoanele trecute de 70 de ani, cu venituri mici, scutite de la plata taxei de salubritate

de Agerpres | 2059 vizualizări

Persoanele cu venituri reduse, trecute de 70 de ani, vor fi scutite sau vor beneficia de reduceri la plata taxei de salubritate, a anunţat luni operatorul de salubritate TEGA din Sfântu Gheorghe.

Potrivit unui anunţ postat pe pagina de internet a instituţiei, pensionarii care au împlinit 70 ani şi ale căror venituri nu depăşesc suma de 800 lei lunar vor beneficia de gratuitate, iar cei care au între 800 şi 1000 lei lunar vor avea o reducere de 50%.

„Scutirea de la plată poate fi solicitată până la data de 30 martie 2018, respectiv începând cu luna următoare în care vârsta limită a fost împlinită, după caz, prin completarea unui formular tipizat, prezentarea actului de identitate, precum Şi a celui mai recent cupon/talon de pensie din anul 2018. Exceptarea, respectiv reducerea tarifului de salubritate se acordă până la sfârşitul anului calendaristic, aferent depunerii actelor doveditoare. Numărul persoanelor care beneficiază de scutire este în jur de 4500“, precizează conducerea societăţii.

Gratuitatea se aplică, la cerere, şi persoanele cu handicap grav, precum şi copiilor sub un an.

Conducerea societăţii de salubritate a mai anunţat că persoanele fizice pot beneficia de o reducere de 5% dacă achită până la data de 30 aprilie contravaloarea serviciului de salubrizare în avans pentru 6 luni, respectiv de 10% pentru întregul an calendaristic, însă reducerea acordată nu exclude posibilitatea modificării tarifelor pe anul în curs.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.