ACTUALITATE 29 septembrie 2016

Performanţă remarcabilă a Clubului Sportiv Ciprian Sfântu Gheorghe

de Covasna Media | 197 vizualizări

Înotătoarea Maria Raluca Artene, legitimată la A.C.S. CIPRIAN Sfântu Gheorghe, a primit cu bucurie convocarea la lotul naţional pentru a participa la Concursul Ţările Central Europene de Juniori cu lotul naţional.

Campionatul se va ţine în perioada 09-12 decembrie 2016 la Kosice, Slovacia, o competiţie ce va alinia la start selecţionate de juniori din Europa.

Sportiva Artene Maria Raluca se află în plină pregătire pentru a ajunge în cea mai bună formă la această competiţie de nivel înalt.

Directorul clubului, Timaru Gabriella, ne declară: „Sunt impresionată de rezultatele antrenorului senior Ciprian Grosu, calitatea muncii depuse, calităţile pe care le posedă: capacitatea de a motiva, disciplina, ambiţia şi dăruirea sunt câteva ingrediente pentru succesul obţinut. Suntem mândri că promovăm sportivi în lotul naţional, că realizăm performanţe”.

Antrenorul Senior Ciprian Grosu ne declară: „Sunt foarte bucuros şi mândru de această convocare, a fost un drum lung, rezultatul a fost consecinţa unui efort de voinţă, poate sună puţin patetic însă un sportiv care nu are conştiinţa sacrificiului necondiţionat nu poate face performanţă, am încredere în această sportivă că o să obţină rezultate.Raluca Artene

De puţin timp, la baza de înot Sepsi Rekreativ a oraşului a avut loc schimbări pozitive, această schimbare ajută chiar şi la nivel de performanţă pregătirea sportivilor. Mă bazez în continuare pe sprijinul conducerii Sepsi Rekreativ că vor fi alături pentru realizarea obiectivelor.

Aş dori pe această cale să le mulţumesc sponsorilor: bursa companiei Ready Garment Technology România S.R.L., Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, Bertis, Arcon, Weider, D.J.T.S. Covasna, rezultatele noastre sunt şi ale lor, astfel, ne dorim să ne fie alături şi în continuare”.

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.