ACTUALITATE 27 mai 2010

Pentru anul 2011, PCM solicită micșorarea cu 10% a taxelor și impozitelor locale

de Covasna Media | 2453 vizualizări

Fracţiunea PCM din cadrul Consiliului Local Sfântu-Gheorghe solicită micșorarea cu 10% a taxelor și impozitelor locale, începând cu anul 2011, din considerentul că populaţia și așa are greutăţi în achitarea lor.

Viceprimarul Balint Jozsef a declarat că în cadrul ședinţei ordinare a CL de astăzi PCM va propune ca taxele și impozitele să fie cu 10% mai mici de anul viitor, după ce în acest an dările au fost deja majorate cu 15 - 20%.

Balint a afirmat că oamenii dau semnale că ar avea greutăţi în achitarea datoriilor către bugetul local, și având în vedere criza o micșorare a lor ar fi binevenită. De asemenea, civicii maghiari solicită ca reducerea pentru cei care plătesc în lunile ianuarie – februarie – martie să fie de 10% în fiecare din cele 3 luni, și nu de 10%, 7% sau 5% cum este acum.

CL Sfântu-Gheorghe va discuta, joi, valoarea taxelor și impozitelor locale pe anul 2011.

În luna decembrie anul trecut, consilierii locali au votat taxe mai mari cu până la 15% în Sfântu-Gheorghe. Astfel, taxele şi impozitele pentru anul 2010 au fost majorate cu 15% pentru persoanele fizice şi 10% cele juridice, în timp ce bonificaţia a fost stabilită la 10% pentru cei care plătesc în luna ianuarie, 7% pentru luna februarie şi 5% pentru martie.

Majorarea taxelor şi impozitelor locale a fost respinsă de consilierii PCM, pe motiv că nu se încadrează în actualul context de criză şi ar aduce greutăţi populaţiei.

Ana Sidon

Teme articol: PCM taxe impozite
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
secuiul, 28 mai 2010
Scuze!!! PCM a votat impotriva maririi taxelor si pe 2010, am fost acolo! Dar a fost zdrobit cu 1 vot de coalitia primarului. Vedeti si articolele precedente.
florin, 27 mai 2010
Adica dupa ce au votat ca sunt de acord cu marirea taxelor, acum vor sa scada cu 10%? in 2011 vor dori sa scada cu 20% pt 2012, ca doar se apropie alegerile.
gigi, 27 mai 2010
Fiti seriosi. Ati auzit in tara asta ca se ieftineste ceva? Odata marite asa raman in cel mai bun caz sau se majoreaza in continuare. PCM avea ocazia sa nu voteze majorarea actuala, acum e prea tarziu citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.