Pe cai!
Galopiada Secuiască 21-23 iunie
În acest sfârșit de săptămână, între 21-23 iunie, nechezatul cailor va răsuna din nou pe Dealul Pivnițele Mari din Moacșa.
Ediția a 13-a a Galopiadei Secuiești va oferi programe variate, nu doar pentru iubitorii de cai. Pe lângă activități şi demonstrații ecvestre, îi vor atrage pe vizitatori și concertele și spectacolele pregătite. Vineri seara, de la ora 21:00, publicul va putea participa la repetiția generală a operei-rock „Cucerirea patriei”, a Teatrului Național Ecvestru din Budapesta.
După deschiderea oficială de sâmbătă dimineață, va avea loc a treia ediție a Olimpiadei Góbé, la care vor concura echipe formate din câte patru membri din Târgu Secuiesc, Moacșa, Păpăuți, Sfântu Gheorghe, Sovata și Zagon. Urmează concertul pentru copii al Trupei „Tekergők”, o demonstrație de sărituri peste obstacole, concertul trupei Tiltott Illés, iar de la ora 18:00 vor începe preliminariile. Sâmbătă seara, publicul poate viziona opera-rock „Cucerirea patriei”. În producția semnată de Szűcs István și Koltay Gergely, regizată de Pintér Tibor, istoria maghiarilor va prinde viață, de la migrație până la „Jurământul de sânge”. Acesta a fost, conform tradiției, un pact între conducătorii celor șapte triburi maghiare. A fost considerată a fi prima constituție nescrisă a națiunii maghiare. Vor participa cântăreți talentați, oferind un spectacol impresionant. Scene de cascadorii nemaivăzute și tir cu arcul călare vor completa producția și vor garanta o experiență teatrală de neuitat, atât pentru copii, cât și pentru adulți.
A doua zi, duminica, va începe la ora 12:00 cu un concurs de îndemânare a husarilor, urmat de un spectacol al ansamblului de dansuri populare „Kincskeresők” („Căutătorii de comori”). Apoi va avea loc și o demonstrație de luptă medievală, prezentată de Ordinul Grifonului de Aur. Dansatorii de la „Căutătorii de comori” vor urca din nou pe scenă, iar programul lor va fi urmat de o cursă cu ogari. Semifinala Cursei Góbé va începe de la ora 16:00, iar după Cursa Husarilor (ora 16:15), va avea loc finala cursei Micul Cavaler (ora 17:00). Finalele Cursei Góbé și a Galopiadei Secuiești încep de la ora 18:00. Înainte de ceremonia de închidere, la ora 19:00, va avea loc și o tombolă. În paginile ziarului „Háromszék” din această săptămână și în revista Observatorul de Covasna de vineri, 21 iunie, se vor găsi taloanele de tombolă ale Galopiadei Secuiești. Acestea pot fi depuse sâmbătă și duminică, până la ora 18:00, în urna special amenajată de pe Dealul Pivnițele Mari. Informații despre premii se găsesc pe pagina de Facebook a Galopiadei Secuiești (Székely Vágta), dar și pe pagina web oficială. Concertul trupei „Új Bojtorján” din Ungaria, sub conducerea lui Pomázi Zoltán, va închide cea de-a 13-a ediție a evenimentului.
Programul variat al Galopiadei Secuiești va include și activități permanente, cum ar fi atelierele pentru copii, târgul meșteșugăresc, mângâierea animalelor, expoziția Incitato, călărie cu participarea Clubului de Echitație „Vadon” și demonstrații ale celor de la Școala Maghiară de Scrimă.
Comunicat de presă
Foto: Codra Botond şi Tompa Réka