ACTUALITATE 26 februarie 2017

Pe 28 februarie e Ziua Protecţiei Civile

de Covasna Media | 1974 vizualizări

ISU Covasna organizează marţi Ziua Porţilor Deschise la subunităţile din judeţ

În fiecare an, data de 28 februarie reprezintă o zi aniversară în viaţa Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Mihai Viteazul” al judeţului Covasna.

În acest an se împlinesc 84 ani de când, prin Înaltul Decret Regal nr. 468/1933, se aprobă „Regulamentul de funcţionare a Apărării Pasive contra atacurilor aeriene”, având ca scop limitarea efectelor bombardamentelor aeriene asupra populaţiei şi resurselor teritoriului, acesta constituind actul de naştere al Protecţiei Civile.

La înfiinţarea sa, această armă, devenită de sine stătătoare, a fost în subordinea Ministerului de Interne, pe timpul celui de-al II-lea Război Mondial a funcţionat în cadrul Comandamentului Apărării Pasive din Ministerul Aerului şi Marinei, iar în perioada postbelică a fost transferată la Ministerul Forţelor Armate. În anul 1952 se constituiau Apărarea Locală Antiaeriană şi Comandamentul Apărării Locale Antiaeriene, având în componenţă primele state-majore regionale şi servicii specializate la nivelul localităţilor şi unităţilor economice.

De la înfiinţare şi până în prezent, indiferent de apartenenţa la diferite ministere sau denumirile pe care le-a avut, protecţia civilă a rămas o componentă fundamentală a sistemului securităţii naţionale, destinată prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor şi mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă, conflictelor armate şi înlăturării operative a urmărilor acestora, precum şi în scopul asigurării condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor afectate.

De-a lungul timpului, specialiştii „Armei Vieţii” au participat, cu profesionalism şi devotament, la numeroase misiuni de salvare în zone de risc, pentru combaterea efectelor inundaţiilor, a fenomenelor meteorologice severe, a alunecărilor de teren sau pentru asanarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată din timpul conflictelor militare. Mereu pregătiţi de intervenţie şi preocupaţi în permanenţă de creşterea nivelului profesional, componenţii săi s-au raliat cerinţelor timpului şi au dezvoltat o structură flexibilă care astăzi face cinste mecanismului contemporan de gestionare a situaţiilor de urgenţă, adaptat standardelor UE şi NATO.

Cu ocazia acestei zile festive, instituţia noastră organizează o serie de activităţi. Astfel, în ziua de 28 februarie, în intervalul orar 10.00-13.00, la sediul inspectoratului situat pe str. Oltului nr. 31-33 din municipiul Sfântu Gheorghe, cât şi la Secţia de Pompieri Târgu Secuiesc şi Pichetul de Pompieri Întorsura Buzăului, se va organiza „Ziua porţilor deschise”, ocazie cu care se va prezenta tehnica de intervenţie, se vor distribui pliante, se vor face recomandări cu privire la modul de comportare în diferite situaţii de urgenţă şi reguli pentru prevenirea acestora, se vor prezenta campaniile de informare preventivă aflate în derulare („R.I.S.C.” şi „Nu tremur la cutremur”), precum şi campania de voluntariat „Salvator din pasiune”.

Totodată, în cadrul concursului de desen „Protejează-ţi viaţa!” având ca temă „Fenomenele meteorologice periculoase” la care au participat elevii claselor a III-a de la şcolile din judeţ, se vor premia cele mai reprezentative desene.

Vă aşteptăm cu drag!

Compartimentul Informare şi Relaţii Publice

ISU Covasna

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.