ACTUALITATE 15 mai 2016

Patru răniţi la Chichiş, după ce un şofer a adormit la volan!

de Observatorul de Covasna | 936 vizualizări

Trei adulți și un copil au fost răniți duminică după ce două maşini s-au ciocnit DN11, la intrare în localitatea Chichiș. Potrivit IPJ Covasna, accidentul s-a produs în jurul orei 12:45, după ce unul dintre șoferi, care se deplasa dinspre Braşov, a aţipit la volan și a intrat cu mașina pe contrasens. Şoferul a acroşat un autobuz, după care s-a ciocnit frontal cu un autoturism, care circula regulamentar. “În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a șoferului autoturismului care circula regulamentar, un bărbat de 32 de ani, precum și a două femei de 28 și 68 de ani și a unei minore de 3 ani”, se arată în comunicatul IPJ. Pentru aproximativ o oră și jumătate, circulația în zonă s-a desfășurat pe un singur fir, alternativ.

După un apel la 112, la fața locului s-a deplasat un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Sfântu Gheorghe și trei ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județeană Covasna. Victimele au fost duse la Spitalul Județean de Urgență Sfântu Gheorghe, suferind  traumatisme craniene minore și traumatisme la zona lombară a coloanei vertebrale, potrivit ISJU Covasna.

IPJ Covasna le recomandă șoferilor „să respecte timpii de conducere și de odihnă și să nu se urce la volan dacă se simt obosiți.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.