ACTUALITATE 17 iulie 2017

Patru alpinişti pornesc într-o expediţie în Munţii Tien Shan

de Agerpres | 1846 vizualizări

Patru alpinişti din judeţele Covasna şi Harghita, Csenteri Levente, Szabó Attila, Tóásó István şi Tulit Zsombor, pornesc săptămâna aceasta într-o expediţie în Asia Centrală, cu scopul de a escalada două vârfuri din lanţul muntos Tien Shan, respectiv Chapaev (6.371 m) şi Khan Tengri (7.010 m).

Tulit Zsombor a declarat pentru AGERPRES că expediţia va avea loc în perioada 20 iulie-14 august şi se înscrie în proiectul ‘Secui la înălţime’, ce vizează escaladarea celor mai înalte piscuri de pe cele şapte continente.

Potrivit acestuia, ascensiunea se va face pe peretele nordic, care este mai dificil, dar mai sigur decât cel sudic, unde există pericol de avalanşe.

Alpiniştii şi-au stabilit patru tabere pentru aclimatizare, la 4.700 m, 5.500 m, 5.900 m şi 6.400 m, iar piscurile vor fi atacate în prima săptămână a lunii august.

Tulit Zsombor este unul dintre cei mai experimentaţi alpinişti din ţară, care şi-a înscris de-a lungul timpului în palmares câteva dintre cele mai importante vârfuri din lume, printre care Elbrus (Europa), McKinley (America de Nord), Kilimanjaro (Africa), Aconcagua (America de Sud) şi Mount Vinson (Antarctica).

Agerpres

 

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.