† IOAN,

Din mila lui Dumnezeu,

Arhiepiscop al Covasnei şi Harghitei

Iubitului nostru cler, cinului monahal

şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace

de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi,

părintească binecuvântare.

„Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu.

 Și iată vei lua în pântece și vei naște fiu și vei chema

 numele Lui Iisus.”( Luca I, 30-31)

Iubiți frați și surori în Domnul,

      Iată, prin mila lui Dumnezeu am ajuns să ne împărtășim azi din bucuria îngerilor la acest mare Praznic al Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos.

      Îngerii sunt slugile neadormite ale Preasfintei Treimi Dumnezeu.

      Îngerii, aceste ființe cerești, L-au însoțit pe Hristos din Cer și până aici, în peștera din Betleem, unde S-a născut din Preacurata Fecioară Maria.

      Iată locul unde s-au întâlnit Cerul cu pământul, Dumnezeu, îngerii și omul.

      Oare de ce, aici, în peșteră, în staulul oilor?!

      Se pare că acesta era cel mai nepătat loc de pe pământ. Ieslea a fost tronul lui Dumnezeu pe pământ.

      Ieslea a fost și altarul la care a slujit Fiul lui Dumnezeu mai întâi omului. Aici au primit binecuvântare cete de îngeri care au adus vestea nașterii Fiului lui Dumnezeu păstorilor și întregii lumi.

      Tot de la acest altar au primit binecuvântare păstorii și magii care au adus daruri Pruncului Iisus și le-au pus pe acest sfânt altar - ieslea din peștera Betleemului.

      Câte altare nu erau în acea vreme în Egiptul antic sau în Mesopotamia?!

      Câte temple mărețe, care azi sunt declarate minunile lumii și la niciunul n-a vrut să slujească Hristos?!

      Doamne, cum ai ales ieslea în locul acestor altare?

      Tu, Care ești înconjurat de heruvimi și serafimi, ai ales să fii înconjurat de mieii păstorilor din Betleem?!

      Peștera a fost cel mai sfânt loc de pe pământ, iar Golgota a devenit mai apoi locul cel mai sfințit prin Sângele lui Hristos.

      De ce ieslea și nu templu!?

      Răspunsul la această întrebare se află la marginea minții de unde vedem, din când în când, razele stelei care i-a călăuzit pe magi.

      Era noapte, păstorii își păzeau turmele și s-a făcut arătare de îngeri. Locuitorii Betleemului dormeau, o lume întreagă dormea, treji erau doar neadormiții îngeri și păstorii; ei privegheau, doar ei Îl așteptau pe Mesia.

      Aceasta a fost cea mai luminoasă noapte de pe pământ, de la Facere și până la Nașterea Fiului lui Dumnezeu.

      Păstorii au văzut pentru prima oară albastrul infinit al cerului, unde și-au înălțat și ei mintea o clipă, însă nu și-au putut scutura aripile de umbra timpului și au rămas pe mai departe anonimii păstori din Betleem.

      După cucerirea Daciei, la Roma a fost sărbătoare o sută douăzeci și trei de zile, dar la Betleem, la Nașterea lui Hristos, niciuna.

      Azi, frate creștine, ești chemat să fii alături de îngeri și de păstori, să te bucuri că a venit în lume Hristos Domnul și pentru tine.

     Peștera și ieslea sunt în Altarul bisericii unde ai fost dus și tu ca prunc în brațe, de maica ta, ca dar Pruncului Iisus.

     Când te-a dus spre a fi botezat, maica ta a luat atunci chipul magilor care I-au adus daruri: aur, smirnă și tămâie.

      Maica ta te-a dus pe tine dar lui Hristos, să fii pe veci al Lui și să trăiești în veșnicie întru bucuria sfinților în Cerescul Rai.

      Doamne, ia-mă Tu acum de mână așa cum mă lua mama când eram copil!

      Doamne, învață-mă să pășesc în Rai așa cum m-a învățat mama să fac primii pași în vatra casei!

      Era prima noapte din univers în care strălucea Soarele dreptății - Hristos. Un Soare Care nu va mai apune, ci doar asfințește.

      Bucuria îngerilor și a păstorilor a fost stinsă nu după multă vreme, căci Soarele, ce abia răsărise, scotea la lumină fărădelegile unei lumi întregi.

      Irod a fost primul care, pus în fața Luminii celei de Sus, s-a văzut pe sine și apoi a căzut în sine și din sine a căzut în adânc, în râul de sânge al nevinovaților prunci pe care i-a ucis vrând să stingă Soarele.

      Irod nu s-a luptat cu pruncii, ci cu Soarele Hristos.

      A vrut să stingă lumina Soarelui cu sângele pruncilor lovind cu sabia, fără milă, grumazul lor.

      Irod deschide poarta unei noi galaxii în univers, galaxia martirilor.

      Cei ce se luptă cu Dumnezeu au o gândire cu sumă zero și au intrat în noaptea minții.

      Ei nu pot gândi ce se întâmplă dincolo de apusul soarelui și nu au nicio amintire din viitor. Pendula timpului pentru ei se oprește deasupra mormântului.

Iubiți credincioși,

       Oare și în spațiul mental al neamului nostru mai sunt mulți oameni care se luptă și azi să stingă Soarele?!

      Azi se taie, nu capul pruncilor, ci li se taie mintea. De nu le vom păzi mintea, iubite mame, vom deveni în curând un neam cu capul tăiat.

      Apărați mintea pruncilor așa cum își apără pasărea puii în cuib, cu aripile ei, de păsările răpitoare.

      Mutați mințile pruncilor din această lume în lumea Pruncului Iisus. Este singura lume unde vom trăi întru bucuria Duhului Sfânt.

      Doamne, mă caut și nu mă mai găsesc. Caută-mă Tu și cred că mă vei găsi în adâncul păcatelor. Ridică-mă și du-mă înapoi în lumea pruncilor, în lumea prunciei Tale cu îngerii și cu păstorii.

      Iubiților, viața omului nu este o sumă de amintiri precum nici veșnicia nu este o sumă a timpului.

      Timpul s-a născut în veșnicie și se va odihni tot în veșnicie.

      Iubite mame, ce vom răspunde lui Dumnezeu și sociologilor la întrebarea de ce, în satele noastre, în urmă cu o sută de ani, erau mai mulți copii la școală decât azi?!

      Oare suntem noi, cei de azi, autorii ultimului act din tragedia neamului nostru românesc?

      Iubiți credincioși, oare Irod este modelul nostru, sau Hristos Care a spus: „Lăsați copiii și nu-i opriți să vină la Mine, că a unora ca aceștia este Împărăția Cerurilor.“ ( Mt. 19, 14)?!

      A face socoteli cu moartea este cea mai cumplită aritmetică pentru un neam.

      Mulți, în decursul frământatei istorii a neamului românesc, au făcut socoteli cu moartea pentru neamul nostru, dar n-au reușit, pentru că Dumnezeu a fost cu noi și cu strămoșii noștri.

      Doamne, nu ne părăsi la grele încercări!

      În fiecare din noi e ceva de „dincolo“, suntem frământați cu ceva de „dincolo“ și ne vom întoarce toți la Cel ce ne-a frământat din țărână și lacrima bucuriei Sale.

      Omul fără suflet ar fi o sculptură vie sau cel mult un cadavru vertical.

      Doamne, rogu-Te, păstrează rândul lumii, adică pe părinți să-i chemi la Tine înaintea pruncilor!

Iubiți frați și surori în Domnul,

      Hristos a venit în lume să-l caute pe omul care căzuse în păcat. L-a aflat într-o peșteră, în peștera Betleemului și acolo m-a găsit și pe mine.

      Peștera preînchipuia mormântul pe care îl găsise omul, era casa omului. Omul nu mai găsea drumul spre Cer, ci mergea mereu tot mai jos, mai în adânc.

      Peștera era lumea întunericului. Așa cum Adam, după ce păcătuise, se ascunsese de Dumnezeu în Rai, așa și omul se ascundea de Dumnezeu în întuneric.

      Omul fugea de lumină, fugea de Dumnezeu.

      Omul se ascundea în întunericul minții, omul cobora tot mai în jos, la iad, acolo unde s-a stins iubirea.

      Hristos S-a născut în această noapte sfântă aducându-ne lumină, ca în zorii acestei zile sfinte să ne dezlipim din îmbrățișarea nopții păcatului.

      Odată cu Nașterea lui Hristos, omul dobândește dreptul la veșnicie și astfel putem spune că ne-am născut cu dreptul la veșnicie.

      Omul nu este un adaos la lume, ci este bucuria și coroana creației lui Dumnezeu.

      Omul a alungat tristețea din Rai. Omul este bucuria îngerilor și împreună Îl preamăresc pe Dumnezeu.

      Azi, omului îi este frică de iubire și trăiește tot mai însingurat, precum un val fără țărm, ca un val care nu mai îndrăznește să sărute țărmul.

      Societatea ne împinge azi spre o utopie impusă. Oare acesta este țărmul sărutului nostru - utopia?!

      Noi sărutăm azi icoana Nașterii de unde primim dulcea îmbrățișare a Pruncului Iisus.

Iubiți credincioși,

      Sfântul Ioan Gură de Aur spune că sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos este „maica sărbătorilor creștine“.

      Să prăznuim în această zi așa cum au prăznuit îngerii și păstorii din Betleem, prin privegheri, rugăciuni și laude aduse Fiului lui Dumnezeu, Care pentru noi a venit și a dat prima binecuvântare omului în peștera din Betleem.

      El este Darul Tatălui făcut omului: Îl așează în iesle ca să fie hrană omului.

      De azi, omul se hrănește, spre a sa nemurire, cu Hristos, Fiul lui Dumnezeu Întrupat din Fecioara Maria.

      O, cât ne-a iubit Dumnezeu, ce dar scump a primit azi omul!

      Și nouă ni-L dă azi Dumnezeu, dar câți dintre noi Îl primim?!

      O, unde am ajuns!

      Să refuzăm Darul lui Dumnezeu?!

      Doamne, lovește cu Crucea Ta în inima mea cea de piatră sa Te primesc pe Tine în a mea inimă!

Iubiți credincioși,

      Vă îndemn, la acest Praznic Dumnezeiesc, să petreceți în rugăciune, la care să adăugați fapta cea bună, aceasta fiind mărturia dragostei ce o purtăm semenilor noștri.

      Cercetați azi cele mai sărace familii, făcându-le și pe ele părtașe bucuriei Nașterii lui Hristos.

      Hristos S-a născut și pentru cei din palate și pentru cei de la o margine de lume.

      Înmulțiți dreptatea, bunătatea și milostenia și peste toate acestea adăugați iertarea.

     Bucuria cea cerească să vă însoțească toată viața!

Preacucernici părinți, cuvios cin monahal

 și iubiți frați și surori în Domnul din Eparhia Munților,

      În urmă cu douăzeci de ani veneam în aceste părți, de la Ierusalim.

     În tot acest timp, cu ajutorul lui Dumnezeu și cu strădania frățiilor voastre, s-au ridicat altare noi, s-au restaurat biserici și case parohiale. N-a fost parohie în care să nu se adauge ceva la patrimoniul material și spiritual.

      Am hirotonit preoți chiar și pentru parohii cu mai puțin de o sută de credincioși.

      Ne-am rugat împreună la hramurile mănăstirilor și ale parohiilor.

     Am reușit să fim o familie creștină ortodoxă românească, familie care L-a primit pe Hristos și pe Apostolii Săi în bisericile și casele ei.

      Credincioșii din părțile Banatului și Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române au rânduit strămutarea mea pe granița de vest a României, spre a-i păstori pe creștinii ortodocși din acea parte de țară.

      Atât timp cât veți îngădui, voi rămâne în inimile frățiilor voastre, iar eu, în fața Sfântului Altar, înainte de a o pomeni pe maica mea, vă voi pomeni pe frățiile voastre.

      Nu ne despărțim, ci rămânem pe mai departe lucrători în unica Biserică a lui Hristos.

      De v-am greșit cu ceva cât v-am fost păstor duhovnicesc, vă cer cu smerenie iertare.

      Rog pe Bunul Dumnezeu și pe Maica Domnului să vă ajute, să vă păzească, să vă întărească și să vă mângâie în zile de necaz.

Al vostru, al tuturor,

către Preasfânta Treime rugător,

† Ioan

 al Munților

Dată în Reședința noastră Episcopală din Miercurea Ciuc,

 la 25 decembrie 2014.