ACTUALITATE 2 iulie 2010

Tu ce faci în concediu?

de Covasna Media | 529 vizualizări

Fie iarnă, fie vară, toţi ne gândim la concediu. Pe criza deja devenită personaj cotidian, puţini își mai permit însă să plece într-un concediu ca pe vremuri, sau pleacă cu buzunarul strâns și cu gândul la facturile și ratele de acasă. D-voastră ce faceţi vara asta? Răspunsul îl puteţi posta pe www.covasnamedia.ro

Luca Gheorghe, 50 de ani

Sunt pensionar de boală. Mulțumesc lui Dumnezeu că guvernul nu ne mai taie pensiile, că am  muncit pentru ea. Concediile pe care le aveam înainte le petreceam pe la țară, pe la neamuri, mai mergeam şi în stațiuni, sau la mare. Acum stau mai mult acasă, în jurul casei.

.

.

.

Turcu Gheorghe, 62 de ani

Eu sunt pensionar, cu o pensie micuță şi nu–mi convine să mă duc undeva, în stațiuni, mai degreabă stau prin parcuri, pe acasă.

.

.

.

.

Lerver Klára, 61 de ani

Mă afectează criza foarte mult, vin zile grele, oamenii nu au bani să cumpere de la noi. Muncim mult pentru bani puțini. Astfel o să am mai puține zile de concediu, pe care o să le petrec acasă.

.

.

.

Chihaia Daniela, 38 de ani

Eu lucrez la particular, pe mine nu mă afectează criza. Totuşi nu ştiu dacă oamenii o să meargă în concedii, că bani nu o să fie, şi ei o să prefere să-şi continue munca, ducându-se la serviciu.

.

.

.

Tamás Árpád, 44 de ani

Eu lucrez la piață, aşa că n-am nici concedii, nici weekend-uri, nici zile libere. Copiii sunt la facultate, bani nu prea sunt, e foarte mult de lucru, acum nici vremea nu ne ajută. Cineva trebuie să muncească în continuare.

.

.

.

Falka Carl, 46 de ani

Am petrecut toate concediile acasă, şi acest lucru nu se schimbă.

.

.

.

.

Dombora Hajnal, 56 de ani

Nu ştiu ce fac alții, pe ei cum afectează criza, dar eu o să iau totuşi o săptămână de concediu. O să mă relaxez şi stau cu familia.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
ion, 2 iulie 2010
Din ce in ce mai putin mai pleaca lumea in concendiu. Oamenii abia isi platesc facturile si cu greu se descurca cu hrana. Raman la parerea ca daca ai ceva bani e bine sa mergi intr-o statiune din citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.