În turneele Oxford Intervarsity (IV) şi Cambridge IV, cunoscute, la fel ca şi cele două facultăţi, simplu „Oxbridge”, debateri din toată lumea concurează pentru două dintre cele mai râvnite trofee din circuitul internaţional de dezbateri. De altfel, fiind relativ apropiate de sfârşitul anului competiţional (la numai o săptămână distanţă între ele), adeseori echipele care câştigă aceste turnee sunt considerate favorite la campionatele mondiale care se derulează în fiecare an la sfârşitul lui Decembrie – începutul lui Ianuarie.

Personal, Oxford a reprezentat mereu unul dintre turneele care-mi scăpau la limită. În 2009, a fost unul dintre primele turnee internaţionale de acest nivel la care am concurat împreună cu Grigore Pop din Cluj. A reprezentant în acelaşi timp şi prima calificare în eliminatorii unde am pierdut însă în semifinale. Anul următor, împreună cu Bianca Dragomir am reuşit aceeaşi calificare dar din nou, ne-am oprit în semifinale.

Anul acesta am reuşit să depăşim această barieră. Împreună cu Octav Buta am reuşit calificarea în finală unde am avut onoarea să vorbim de la acelaşi pupitru de la care şi-au prezentat pledoariile personalităţi precum Dalai Lama, Winston Churchill, Richard Nixon, Jimmy Carter, pentru a enumera numai câteva. Din păcate, acest gând a inspirat echipa olandeză care reprezenta facultatea Leiden mai mult şi nu am reuşit să ne însuşim trofeul.

Acest eşec la limită trebuie să recunosc că a fost extrem de frustrant, cu atât mai mult cu cât după turneele Meeting the Great Debaters, Budapest Open şi Campionatele Europene din Irlanda din vară, reprezenta a patra finală la rând pierdută în tot atâtea turnee. Cu acest gând, i-am promis lui Octav, colegul cu care am jucat şi la Cambridge şi cu care voi concura şi la campionatul mondial că nu vom mai pierde nicio finală. Am avut dreptate, însă nu în cel mai fericit mod posibil. Cambridge a reprezentat un eşec usturător în care nu am reuşit nici măcar calificarea în eliminatorii, lucru pe care demult îl consideram a fi un obiectiv modest.

Trăgând linie la o săptămână competiţională intensă, tradiţia va dicta că nu vom fi favoriţi la campionatul mondial de la Manila însă acest lucru nu poate decât să ne motiveze. În retrospectivă, o finală ratată la limită la acest nivel nu ne dovedeşte decât că avem potenţialul să câştigăm trofeul suprem, iar Cambridge IV se va putea dovedi a fi tocmai duşul rece de care aveam nevoie înainte de competiţie pentru a valorifica acest potenţial. În acelaşi timp dacă vom avea onoarea să ne calificăm în finală, promisiunea făcută atât colegului meu cât şi mie însumi rămâne valabilă.

Radu Cotarcea

www.sfantugheorghetineret.blogspot.com