ACTUALITATE 13 octombrie 2015

Osonó a cucerit un nou premiu la Festivalul Internațional „Theatra”

de Covasna Media | 1116 vizualizări

Participarea la Festivalul Internaţional de Teatru din orașul francez Saint-Louis s-a încheiat cu un premiu pentru Trupa Osonó. Cei 11 membri ai Juriului (oameni de teatru din Belgia, Franța și Elveția) au premiat trei spectacole, respectiv „Chipul din oglinda apei”, în regia lui Fazakas Misi, alături de alte două producţii, una din Franța și cealaltă din Elveția. 

După ceremonia de premiere, membrii juriului au făcut următoarele precizări despre spectacolul trupei din Sfântu Gheorghe:

Claudine Berthet (actriță și dramaturg, Elveția): „Puternic din punct de vedere artistic, o performanță care m-a uimit și care a fost vie. Forma de expresie a fost pe măsura temei, puternică și adâncă. În Elveția și țările francofone am pierdut acest stil de a face teatru. Pentru mine, „Chipul din oglinda apei” a fost un șoc artistic, dar şi unul psihologic, aşa că îl consider cel mai bun spectacol din Festival.”

Jacques Puech (director de festival, Franța): „Onestitatea emoționantă și forţa tinereţii sale au făcut ca spectacolul să şocheze la nivel estetic, politic, uman. Am văzut o formă teatrală neconvențională, iar tabloul social pe care l-a prezentat a avut forţa de a ne atinge pe toţi.”

André Leroy (regizor, Franța): „Neapărat trebuie să evidențiez actorii, jocul lor m-a sedus. Actorii posedă resurse de exprimare incredibil de diverse și au o foarte puternică prezență scenică. Mi-a plăcut foarte mult spectacolul pentru tema lui, pentru că situația din România, pe care a prezentat-o, poate fi confruntată cu viața de aici.”

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.