ACTUALITATE Acum 19 ore, 41 minute

Ordin de protecție emis în urma amenințărilor prin rețelele de socializare

de Ana Chiricescu | 348 vizualizări

În urma amenințărilor primite prin intermediul rețelelor de socializare de la fostul concubin, o femeie de 35 de ani din localitatea Arcuș a sesizat poliția, luni seară, 2 decembrie. În urma sesizării, bărbatul a primit interdicția de a se apropia la mai puțin de 100 de metri de fosta parteneră.

„În seara zilei de 2 decembrie, polițiștii Secției de Poliție Rurală Sfântu Gheorghe au intervenit în urma sesizării unei femei de 35 de ani din localitatea Arcuș, care a raportat că a primit amenințări prin intermediul rețelelor de socializare din partea fostului concubin. Pentru a preveni escaladarea situației și pentru a asigura protecția femeii, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, care interzice bărbatului să se apropie la mai puțin de 100 de metri de aceasta”, transmite IPJ Covasna.

De asemenea, a fost deschis un dosar penal pentru infracțiunea de amenințare, iar cercetările sunt desfășurate sub coordonarea procurorului.

Polițiștii mai reamintesc că, este important să sesizați rapid orice formă de violență sau amenințare și încurajează persoanele aflate în situații similare să apeleze cu încredere la autorități pentru a beneficia de sprijin și protecție.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.