Opt semafoare noi pe două străzi din Sfântu Gheorghe
Acestea vor fi dotate cu camere video și buton pentru pietoni
Două dintre cele mai circulate străzi din municipiul Sfântu Gheorghe, Lt. Păiuş David și Lunca Oltului, ar putea avea opt semafoare noi, conform planului autorităților locale. Scopul principal este siguranța pietonilor, dar și a celorlalți participanți la trafic, precizează acestea.
„Acolo sunt aceste treceri de pietoni care totuși nu sunt sigure. Acum este atrasă atenția șoferilor cu o lumină intermitentă, dar totuși autoturismele circulă foarte rapid în acea zonă și asta credem că este rezolvarea. Siguranța este pe primul loc. Urmează să se construiască drumul ocolitor și atunci șoferii vor putea să meargă acolo cu viteza maximă permisă. Dacă se aprobă studiul de fezabilitate atunci putem să includem banii în buget și urmează să licităm pentru proiectul tehnic și pentru execuție. Cred că se poate face împreună proiectarea plus execuția și atunci e mai rapid”, ne-a spus viceprimarul Tóth-Birtan Csaba.
Valoarea totală a lucrărilor este de 1.065.180 de lei, cu TVA.
Studiul de fezabilitate, elaborat de o firmă din Brașov, prevede semaforizarea a câte patru treceri de pietoni situate pe străzile Lt. Păiuş David și Lunca Oltului.
Lucrările de semaforizare a trecerilor de pietoni presupun, conform proiectului, montarea de stâlpi noi pentru semafoare, câte doi la fiecare trecere de pietoni, de o parte și de cealaltă a străzii și semafoare dotate cu buton pentru pietoni, astfel încât traversarea se va face la cerere.
Totodată, în proiect se arată că semafoarele vor fi dotate cu sistem de supraveghere video și cu un sistem acustic pentru nevăzători. „Zebrele” vor fi supraluminate pe timpul fazei de traversare.
Instalațiile de semaforizare vor fi instalate la trecerile de pietoni de la MaviProd S.A., Zambelli/S.C. Scule de Filetat S.A., la strada Mică, Rompetrol, SDEE Transilvania Sud S.A., la strada Kökényes, lângă Olympia Fitness și la Fabrica de Lapte, se arată în aceeași sursă.
Proiectul de hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate „Instalare sistem de semaforizare cu buton la trecere de pietoni” va fi supus votului Consiliului Local în ședința ordinară de joi, 27 august.