Am fost recent la un vernisaj de expoziție, urmat de un recital de pian — un eveniment cultural cu toate atributele unei seri respectabile. Spațiu elegant, public cuminte, tăcere solemnă. Dar în timp ce curgea muzica, subtilă și rafinată, m-am uitat în jur și am observat că pe scaunul de lângă mine un domn stătea cu ochii închiși de vreo 20 de minute. Aș putea paria, fără emoții, că nu era cufundat într-o contemplare profundă a sunetului — pur și simplu adormise.

Și nu-l judec. Îl înțeleg. Pentru că oricât de frumos ar fi repertoriul ales, dacă atmosfera unui eveniment cultural devine rigidă, prăfuită și lipsită de ritm, devine greu să ții ochii deschiși — la propriu și la figurat.

M-am uitat mai atent în sală. Media de vârstă era atât de ridicată încât părea mai degrabă o reuniune de după-amiază la un club de seniori decât un eveniment cultural menit să inspire și să atragă oameni de toate vârstele. Și atunci m-am întrebat: oare de ce nu sunt și alți tineri aici?

Și răspunsul, deși trist, e dureros de logic — pentru că, de multe ori, cultura e prezentată într-un mod plictisitor, inert, rupt de pulsul vremurilor. Nu e vorba că e „greu de înțeles” sau „prea profundă”. Problema nu e conținutul, ci ambalajul. Nu subestimăm tinerii, dimpotrivă, dar cultura trebuie să vorbească în limbajul prezentului. 

Nu spun că totul trebuie să se transforme în reels de 15 secunde, dar un minimum de adaptare este absolut necesar. E ca în orice relație: dacă nu încerci să-l înțelegi pe celălalt, să-l întâlnești măcar la jumătatea drumului, ești condamnat la izolare.

Cultura, în forma ei vie, autentică, nu este un muzeu cu exponate sub sticlă, ci un organism care respiră, crește, se transformă. A fi cultivat nu înseamnă să fii prizonierul unui limbaj arhaic, ci să fii capabil să faci legătura între tradiție și contemporan. Să nu ignori trecutul, dar nici să nu-l ridici la rang de dogmă.

Ce-ar fi, de exemplu, ca evenimentele culturale să aibă o comunicare vizuală mai atrăgătoare? Ce-ar fi ca în deschiderea unei expoziții să fie și un artist contemporan sau un DJ care nu „distruge arta”, ci o contextualizează? Ce-ar fi să avem mai mult storytelling, mai mult dialog, mai puțină solemnitate prăfuită?

Tinerii nu fug de cultură. Fug de rigiditate, de înțepeneala cu care e învelită uneori. De aerul de superioritate care spune: „Noi știm, voi trebuie să învățați”. Poate dacă, din când în când, evenimentele culturale ar lăsa loc pentru dialog, pentru creativitate în prezentare, pentru un minim simț al ritmului social, poate atunci scaunele n-ar mai fi ocupate doar de oameni care ațipesc, ci și de oameni care trăiesc ceea ce aud și văd.

Cultura nu trebuie să adoarmă. Cultura trezește. Sau, cel puțin, așa ar trebui.

Și nu e imposibil — avem chiar în Sfântu Gheorghe o mulțime de inițiative culturale care reușesc să atragă tineri, fără să dilueze calitatea. Poate că ar fi timpul să învățăm unii de la alții cum se face artă care rămâne relevantă. Pentru că altfel, în loc de o sală plină de viață, vom avea doar ecoul dintr-o sală tot mai goală.

Sursa foto: AI